Investitorii au pariat pe eșecul extremiștilor la parlamentarele din România

Bursa-de-Valori-Bucuresti--Rulajul-actiunilor-listate-3-3-milioane-de-lei
Bursa-de-Valori-Bucuresti--Rulajul-actiunilor-listate-3-3-milioane-de-lei

Alegerile parlamentare nu i-au speriat pe investitori. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a rămas relativ constant în noiembrie, faţă de luna anterioară. Din acest punct de vedere, analiștii economici apreciau, deci, că orice alianță ar veni la guvernare nu pot apărea probleme majore, partidele extremiste neavând șanse în România. Criza declanșată după ce tabăra de Dreapta a refuzat să accepte rezultatul alegerilor va fi resimțită în baromatrul efectuat în decembrie și publicat în ianuarie.

 'Indicatorul condiţiilor curente a fost de 77,3, valoare în scădere cu 5,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor s-a majorat cu 3,2 puncte până la valoarea de 59,8 puncte. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni consemnat un curs anticipat de 4.5000 (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5100. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2017/decembrie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,85% (valoare în scădere cu 0,15% faţă de exerciţiul anterior)', se arată într-un comunicat remis Agerpres.  

Potrivit acestuia, sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei şi de majorare a ratelor nominale de dobândă atât pentru scadenţele scurte cât şi pentru cele lungi. Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA Romania în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultimă săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. Sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel