Intuiția Liei Vasilescu în privința legii salarizării

Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu
Olguţa Vasilescu despre Legea salarizării: „Mă aştept să fie întoarsă de preşedintele Iohannis, e o intuiţie”. 
 
 
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, spune că se aşteaptă ca Legea salarizării unitare să fie întoarsă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis, aceasta afirmând că se bazează pe „intuiţie”. 

„Mi-aş dori ca, la sfârşitul lunii mai, legea să fie deja adoptată de Parlamentul României şi undeva în luna iunie, dacă o întoarce înapoi preşedintele Klaus Iohannis, să avem timp să o mai reluăm o dată prin procedură parlamentară. (...) Da, mă aştept (să o întoarcă - n.r.), am văzut ce ne-a făcut la buget, am văzut ce ne-a făcut cu toate legile importante. Deci, chiar mă aştept. Nu am auzit de nicio îngrijorare, e o intuiţie”, a declarat ministrul Muncii, miercuri, la Sinaia. 

[citeste si]

Despre legea ce va fi depusă la Parlament săptămâna viitoare, Olguţa Vasilescu a mai spus, potrivit Agerpres: „Nu pot să vorbesc de procedură de urgenţă, pentru că e o lege care trebuie dezbătută. Eu sunt absolut convinsă că vor mai fi amendamente pe care trebuie să le acceptăm, pentru că este o lege care vine după un haos totalmente. Am avut situaţii în care discutam cu liderii de sindicat, pe care i-am chemat să vină cu ce ştiu ei că există în plată la ora actuală, şi am luat şi de la ministere aceleaşi grile şi nu coincideau. Este foarte clar că vor mai fi modificări de făcut, dar eu sper că foarte puţine. Pe principii oricum nu vom accepta niciun fel de modificări, doar pe amendamente, nu de substanţă, ci de fond”. 

Social-democraţii se reunesc, joi, la Sinaia, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), în aceeaşi zi urmând să aibă loc şi întâlnirea Coaliţiei de guvernare. 

Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi semnat la CExN de liderii coaliţiei şi de parlamentari, conform unui anunţ făcut de Dragnea luni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel