Intrare surpriză pe scena politică. Chirieac: Evoluție interesantă. Sunt mulți oameni care pot vorbi acolo

Bogdan Chirieac a comentat cele mai noi decizii de pe scena politică din România. 

Steluţa Cătăniciu, aflată la al doilea mandat de deputat, devine al şaptelea parlamentar al PPU (social-liberal) şi se alătură Grupării Umaniste din Parlament, din care fac parte deputaţii Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Dorel Căprar, Andrei Gerea, Eugen Durbacă şi senatorul Teodor Meleşcanu.

„Cu toții o cunoaștem pe doamna deputat Steluța Cătăniciu ca un luptător asiduu în vremea războiului româno-român în favoarea respectării drepturilor și libertăților și împotriva abuzurilor inimaginabile petrecute în acea perioadă. Faptul că dânsa trece la PPU-sl nu mi se pare de mirare. În plus, să nu uităm că toate institutele, de la Avangarde la Curs, au anunțat că PPU-sl, care nu a început campania electorală, nu a ieșit la scenă deschisă foarte mult, a atins deja 3 la sută în opțiunea alegătorilor. Sigur că, în acest moment, partidul devine atractiv pentru multe personalități care, dintr-un motiv sau altul, nu se regăseau nici pe stânga, nici pe dreapta. E o evoluție interesantă în momentul acesta”, a declarat, marți, analistul politic Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Pe de o parte, atrage personalități din diverse domenii, Graţiela Gavrilescu, Teodor Meleșcanu, cu o bogată experiență. Se duce și către sindicate. Mă aștept ca partidul să devină tot mai vizibil pe scena din România. Sunt mulți oameni care pot vorbi acolo. Nu se feresc să iasă în fața publicului și să vorbească. E o modalitate prin care te faci cunoscut și publicul află despre tine”, a mai spus Bogdan Chirieac.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel