INTERVIU KLAUS IOHANNIS, TV5 MONDE. Klaus Iohannis, despre Rusia: A călcat linia roşie

Preşedintele Klaus Iohannis este invitatul excepţional al canalului francofon TV5MONDE. Este primul interviu acordat unei televiziuni străine de la învestirea sa în funcţia de preşedinte al României. Interviul va fi difuzat, vineri seară, în ediţia prime-time Grand Angle a principalei emisiuni de politică externă a TV5MONDE, difuzată la nivel mondial, 64' le monde en français.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, despre alianţa cu americanii, că 'vor fi schimbări esenţiale în abordare. Ei sunt partenerii noştri strategici. Avem trei puncte ale politicii externe, NATO, UE si americanii. Este și loc de relatii bilaterale, cum ar fi relaţia bilaterală cu Franţa. România trebuie să fie un partener serios şi de cursă lungă'. Cât despre Rusia, preşedintele spune că 'Din păcate, există Ucraina și am fi preferat ca asta să nu se întâmple. Pentru noi, europenii, acestea sunt niște abuzuri. Rusia a călcat linia roşie. România consideră că nu sunt alte soluții'. 

Întrebat dacă va ajunge conflictul Rusia-Ucraina în România, Klaus Iohannis a spus că 'Nu este un scenariu posibil, dar vom fi foarte prudenţi'.

În ceea ce priveşte vizita în Franţa, preşedintele spune că 'avem un parteneriat tradițional care este secular. Mulți investitori francezi vor veni în România. Limba franceză este foarte răspândită la noi, şi cred că vor creşte opţiunea pentru franceză ca limbă străină'. Întrebat despre problema rasismului în Franţa cu privire la romii din România, Klaus Iohannis a spus că trebuie văzut unde s-au făcut erori, la noi în ţară, dar şi în UE, pentru că nu e doar o problemă a României. 

64' le monde en français este principala emisiune de analiză a politicii externe a TV5MONDE, emisiune care prezintă afacerile internaţionale din perspectiva ţărilor francofone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel