Intervenția lui Klaus Iohannis la Summitul Social

Klaus Iohannis Parlament
Klaus Iohannis Parlament

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 17 noiembrie o intervenție în cadrul sesiunii de lucru cu privire la promovarea locurilor de muncă și a creșterii economice. 

În cadrul Summitului Social, organizat la Göteborg, Regatul Suedie, președintele României Klaus Iohannis a ținut să discute despre accesul bărbaților și al femeilor pe piața muncii și despre importanța educației.

Klaus Iohannis susține egalitatea de gen pe piața muncii.

"În primul rând, în ceea ce priveşte principalele provocări care trebuie abordate pentru a îmbunătăți accesul tuturor bărbaților și femeilor pe piața muncii, consider că educația, inclusiv învățarea continuă de-a lungul vieții, este esențială pentru ca cetățenii noștri să fie pregătiți să îndeplinească noile cerințe de pe piața muncii.", a declarat președintele României.

Acesta este de părere ca trebuie acordate șanse egale în ceea ce privește accesul la educație și că este necesar creșterea unui cadru educațional cum se cuvine.

"De asemenea, este important să asigurăm oportunități egale, atât în ceea ce privește accesul la educație, cât și în crearea unui cadru educațional care să respecte principiile egalității de gen în educație, prin conținut și metode de predare.", a menționat acesta.

Potrivit modificărilor legislative recente, acestea au oferit un număr suplimentar de stimulente pentru o repartizare echitabilă a forței de muncă la nivel național, dar și pentru asigurarea tranziției de la educație la muncă.

Președintele a menționat că trebuie împiedicată transformarea noilor inițiative în norme noi sau mai restrictive pentru aderarea la zona Euro.

"Totodată, ar trebui să împiedicăm transformarea noilor inițiative în norme noi sau mai restrictive pentru aderarea la zona Euro. Avem nevoie de o Europă socială, dar numai dacă este construită pe baza unei abordări inclusive, corecte și echitabile.", a spus Klaus Iohannis.

În încheierea discursului său, a dorit să sublinieze că implementarea acestei strategii  în România a avut rezultate vizibile.

[citeste si]

"În încheiere, aș dori să subliniez faptul că implementarea acestei strategii în România a avut rezultate vizibile, având în vedere faptul că diferențele de gen pe piața muncii sunt unele dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel