INTERNSHIP la Camera Deputaților. Detaliile AICI

Deputații vă așteaptă la internship.

Programul de Internship la Camera Deputaților își propune să familiarizeze tinerii cu procedurile care susțin procesul legislativ și tot ce presupune activitatea unui Parlament.

Cui se adresează?

Tuturor tinerilor studenți sau absolvenți din domenii diverse, care sunt interesați de administrația publică centrală.

Ce este diferit?

Specializarea. Formularul de candidatură oferă posibilitatea selectării unei singure structuri de practică și a susținerii interviului doar cu persoanele în subordinea cărora internul își va desfășura practica. 

Ce vei face pe parcursul celor două luni?

"Programul de lucru al internilor e flexibil și ținem cont de faptul că Internshipul se desfășoară în timpului anului universitar. Cu toate acestea, sunt necesare cel puțin 20 de ore de prezență în fiecare săptămână, indiferent de cum alegi să le efectuezi. Este important să cunoașteți dinainte de a aplica programul legislativului, pentru că majoritatea structurilor au activitate intensă în acele zile. Spre exemplu, dacă ești student la Facultatea de Drept și vrei să faci practică în cadrul Direcției pentru organizarea lucrărilor în plen, dar îți este imposibil să ajungi în zilele de marți la Camera Deputaților, ai cam pierdut toată distracția! Documentați-vă cu atenție cu privire la atribuțiile fiecărei structuri, studiați calendarul sesiunii trecute și luați decizia în cunoștință de cauză. Nu toate structurile sunt direct influențate de datele ședințelor de plen sau de Birou Permanent, dar e bine să va familiarizați cu programul nostru.

[citeste si]

Ne-am propus ca, pe lângă activitățile specifice structurii, să desfășurăm și traininguri sau sesiuni de întrebări pentru întregul grup de interni. Despre aceste proiecte vei afla mai multe detalii după ce vei fi admis în cadrul Internshipului", transmite un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel