Inteligență artificială. UE anunță o investiție de 20 de miliarde de euro

Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de 20 de miliarde de euro bazat pe dezvoltarea investiţiilor, partajarea datelor şi stabilirea unor norme etice, pentru a plasa UE "în prim-planul" cercetărilor efectuate în domeniul inteligenţei artificiale, informează AFP şi DPA. 

"Concurenţa feroce la nivel internaţional necesită o acţiune coordonată" a statelor din UE, a subliniat Comisia Europeană într-un comunicat. 

Comisia a invitat în primul rând statele membre şi sectorul privat să investească până în 2020 în total 20 de miliarde de euro în cercetare şi s-a declarat dispusă să contribuie la acest obiectiv cu o sumă de 1,5 miliarde de euro. 

Obiectivul UE este de a prinde din urmă Statele Unite, dar şi China, care a anunţat în 2017 un plan de investiţii publice în valoare de 22 de miliarde de dolari (18 miliarde de euro) în acest sector de activitate până în 2020. 

Suma vizată de UE ar trebui să permită "susţinerea dezvoltării AI în sectoare cheie, precum transporturi şi sănătate", "întărirea centrelor de cercetare din întreaga Europă" şi "încurajarea testelor şi experimentelor", a precizat Comisia Europeană. 

O transformare a lumii 

"La fel cum au făcut-o în trecut maşinile cu aburi şi electricitatea, AI transformă lumea în care trăim" şi reprezintă "o provocare" pentru europeni, a subliniat Andrus Ansip, vicepreşedintele executivului european, într-o conferinţă de presă. 

În plus faţă de acest plan de investiţii, autorităţile de la Bruxelles îşi îndreaptă atenţia şi spre date, care reprezintă adeseori "materia primă" folosită de tehnologiile asociate AI, cu scopul de a facilita accesul la acestea. 

Comisia Europeană propune, printre altele, o revizuire a unei directive despre reutilizarea datelor colectate din sectorul public şi o accelerare a schimburilor de date provenind din domeniul cercetărilor ştiinţifice. 

Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, o serie de recomandări ce vizează modul în care dosarele medicale electronice ale cetăţenilor europeni pot fi partajate între ţările membre. 

"Propunerea noastră va elibera mai multe date din sectorul public în vederea reutilizării lor, inclusiv în scopuri comerciale, fapt care va reduce costurile de acces", a explicat Andrus Ansip. 

Regulament pentru inteligența artificială 

De asemenea, Comisia Europeană intenţionează să prezinte "până la finalul anului 2018" un set de regulamente specifice de ordin etic, consacrate AI. 

Anunţurile făcute de CE urmează unei declaraţii semnate pe 10 aprilie, de 24 de ţări din UE şi de Norvegia, care s-au declarat dispuse să îşi unească forţele în cadrul unor programe de cercetare în domeniul AI. 

Comisia a anunţat că "va începe o colaborare" cu aceste ţări, în scopul de a prezenta apoi "un plan coordonat în privinţa AI până la sfârşitul anului 2018", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel