Întâlnire SUA. Dan Barna pleacă! A confirmat după anunțul lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis / Dan Barna
Klaus Iohannis / Dan Barna

Dan Barna, candidatul Alianței USR-PLUS la prezidențiale 2019, a anunțat că va merge în SUA, în perioada 21 și 28 septembrie, pentru diverse întâlniri, dar și pentru forumul Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA).

Întrebat, la B1 TV, dacă și el va merge în SUA, în contextul în care președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu omologul său american la Casa Albă, Dan Barna a explicat că va desfășura o vizită în SUA, acolo unde are mai multe întâlniri.

Surse bine informate au spus pentru DC News că Departamentul de Stat, Casa Albă și mai mulți Congresmani importanți sunt pe lista întâlnirilor, în ciuda faptului că nu sunt confirmate oficial de către Dan Barna. În plus, think tank-urile mari, cu un cuvânt greu de spus în interiorul Partidului Republican, se află pe această listă. 

Se pare că USR joacă să se rupă de imaginea PLUS, formațiunea condusă de Dacian Cioloș. În interiorul alianței USR - PLUS există multe discuții, iar situația nu este tocmai relaxată la acest moment. 

Klaus Iohannis, la Statele Unite ale Americii

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august o vizită la Washington D.C., la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

”Astfel, marţi, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii.

Cu prilejul întrevederii, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic.

Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”, a transmis Administrația Prezidențială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel