Întâlnire cu Timmermans. Dragnea: Dar nu aş putea să fiu arestat pentru orice demers?

Liviu Dragnea s-a arătat mirat de faptul că ar trebui să dea vreo explicaţie referitoare la revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA la întâlnirea pe care o va avea joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

'Să dau eu explicaţii? Dar nu aş putea să fiu arestat pentru orice demers? Dar de ce să dau explicaţii?', a răspuns Dragnea, miercuri, la Parlament, întrebat dacă va da explicaţii, în întâlnirea de joi, cu privire la cererea de revocare a şefei DNA.

Potrivit lui Dragnea, oficialii europeni 'nu pot aştepta de la Parlament' explicaţii pe astfel de teme.

Întâlnirea are loc joi

Preşedintele Camerei Deputaţilor a confirmat că se va întâlni joi cu oficialul CE. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la Bucureşti joi, având prevăzute în program întâlniri la nivel înalt cu autorităţile române. Conform Reprezentanţei CE în România, oficialul european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. De asemenea, conform aceleiaşi surse, Timmermans se va întâlni cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

[citeste si]

În cursul după amiezii de joi, oficialul european va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Frans Timmermans a declarat că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel