Soluții de dezvoltare a antreprenoriatului și comunităților locale. Seminariile FNGCIMM, la debut

Lansarea seriei de seminarii de informare despre instrumentele de finanţare şi garantare „Soluții de dezvoltare a antreprenoriatului și comunităților locale românești” a avut loc marți, la Focșani.

 

Marți, 18 februarie 2019, a avut loc în municipiul Focșani, jud. Vrancea lansarea seriei de seminarii de informare a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Soluții de dezvoltare a antreprenoriatului și comunităților locale românești.

Dedicat comunităţii vrâncene, evenimentul a oferit celor prezenţi informaţii relevante privitoare la proiectele și programele de finanțare destinate dezvoltării durabile la nivel local, în zonele rurale, precum și aspecte legate de dezvoltarea acvaculturii și pescuitului în România.

Alături de reprezentanții autorităților locale la nivel de județ a fost prezent la eveniment domnul Alexandru Petrescu, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, ce a subliniat ideea că transformarea digitală a IMM-urilor din România are nevoie de soluţii de finanţare şi garantare specifice fiecărui sector.

Am demarat astăzi la Focşani, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, o campanie de comunicare directă cu reprezentanţii comunităţilor locale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, pe care dorim să o derulăm în întreaga ţară. Avem convingerea că oferim astfel oportunitatea unui dialog deschis şi constructiv ce ne va permite dezvoltarea unor produse de garantare adaptate nevoilor specifice fiecărui sector de activitate. Prezenţa alături de noi a ministrului comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, aspectele legate de nevoia de transformare digitală din toate domeniile ce au fost prezentate, au îmbogăţit şi extins setul de informaţii oferite participanţilor”, a declarat Gheorghe Lăpădat, Director General al FNGCIMM, conform unui comunicat de presă primit la redacție.

Soluții de finanțare și garantare

 

Reprezentanţii FNGCIMM, First Bank, ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi ai Autorităţii de Management pentru programul Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime au completat tabloul de oportunități prezentat comunităților locale și mediului antreprenorial cu soluții de finanțare și garantare destinate susținerii proiectelor de infrastructură, a proiectelor de investiții și dezvoltare a sectorului antreprenorial și a fermierilor.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA - IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 4 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare – asociație ce reunește 47 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum și din Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina, Federația Rusă și Kosovo), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel