Instituţiile publice şi companiile din România au economisit peste 1300 MWh în 2022, datorită ENEL X

Enel X România, prin divizia sa e-City, a furnizat și montat peste 5.350 de lămpi de iluminat stradal și pietonal, cu tehnologie LED, în cadrul unor proiecte derulate pentru zece primării din toată țara și companii. Soluțiile inteligente de iluminat public ale Enel X România, care cuprind și sisteme de telegestiune, asigură reduceri de până la 80% ale consumului energetic. 

Enel X România, parte a Enel X Global Retail, divizia de servicii energetice avansate a grupului Enel, a derulat, în 2022, proiecte de iluminat stradal și pietonal cu tehnologie LED pentru primării din zece localități din țară, precum și pentru companii, prin care acestea își asigură reduceri ale consumului de energie de până la 80%, în funcție de funcționalitățile alese.

În cadrul acestor proiecte, Enel X România a furnizat și montat, în total, peste 5.350 de lămpi eficiente energetic, cu tehnologie LED; adițional, în unele proiecte, soluțiile de iluminat au cuprins și stâlpi, acumulatori sau panouri fotovoltaice. Eficiența soluțiilor de iluminat Enel X România presupune o reducere a consumului de energie, în medie, cu 60% pentru proiectele cu corpuri de iluminat inteligente și cu 80% pentru proiectele care cuprind și sistemul de telegestiune – acesta poate prelua controlul rețelei de iluminat public, reglează de la distanță parametrii sistemului de iluminat stradal inteligent, cum este intensitatea, și generează rapoarte despre starea de funcționare a rețelei de iluminat, conectare, măsurători diverse.

În total, instituțiile publice și companiile care au ales soluțiile de iluminat inteligent ale Enel X România economisesc 1.300 MWh pe an pentru iluminatul stradal sau pietonal. Proiectele derulate în 2022 au fost pentru Liberty Galați (furnizarea și montarea a 1.100 de lămpi de iluminat stradal, cu ajutorul cărora compania va realiza o economie anuală de 700 MWh), Grădina Botanică din Cluj-Napoca (furnizare de produse de iluminat pietonal) și primării din județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj și Prahova (furnizarea și montarea lămpilor de iluminat, sistem de telegestiune pentru anumite proiecte). Enel X România a furnizat ș produse de iluminat public pentru pasajele Domnești, Berceni și Olteniței de pe centura Bucureștiului.

“Soluțiile inteligente de iluminat public devin din ce în ce mai des parte din preocuparea administrațiilor locale de a asigura o gestionare eficientă a nevoilor de securitate și confort ale comunităților deservite, dar și a bugetului local. Consumul anual de electricitate în acest scop se reduce, în medie, cu 60%, iar în unele cazuri poate ajunge până la 80%, grație implementării sistemului de telegestiune. Ne bucură că administrațiile locale, precum și companii publice sunt deschise spre adoptarea unor soluții variate pentru eficientizarea consumului de energie și au încredere în soluțiile la cheie pe care Enel X România le poate furniza”, a declarat Dorin Petrișor Chisăliță, Head of E-City, Enel X România.

Până în prezent, Enel X România a finalizat alte 30 proiecte de iluminat public derulate cu 29 autorități locale din 14 județe. Toate soluțiile energetice inteligente adresate administrațiilor publice locale pot fi găsite pe www.enelx.ro.

Enel X România face parte din Enel X Global Retail, linia de afaceri globală a Enel și lider în sectorul soluțiilor energetice avansate. Enel X România oferă soluții complete clienților industriali și comerciali pentru producerea locală a energiei electrice folosind atât panouri fotovoltaice, cât și sisteme avansate dedicate e-city și e-home, dând oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor un model alternativ care să respecte mediul înconjurător și să integreze inovația tehnologică în viața de zi cu zi.

Fiecare soluție are puterea de a transforma obiectivele de decarbonizare, electrificare și digitalizare în acțiuni durabile pentru toată lumea, pentru a construi o societate mai responsabilă și mai eficientă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel