Instanța admite înființarea fundației lui Victor Ponta

Judecătoria sectorului 5 a admis joi cererea de acordare a personalității juridice Asociației "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020", condusă de fostul premier Victor Ponta.

"Admite cererea formulata de Asociația Black Sea Regional Cooperation Projects 2020. Dispune înscrierea ca persoană juridică în registrul special al instanței a asociației cu denumirea Asociația Black Sea Regional Cooperation Projects 2020. Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în 5 zile de la pronunțare pentru petentă și de la comunicare pentru Ministerul Public", se arată în decizia luată de judecători.

Actele de înființare a acestei fundații au fost depuse în instanță pe data de 15 decembrie 2015.

Surse politice au declarat, în urmă cu două săptămâni, pentru AGERPRES, că această fundație va fi condusă de Victor Ponta și nu se va implica în politică.

Sursele citate precizau că noua structură îi va avea ca vicepreședinți pe Nicolae Bănicioiu și pe Daniel Constantin. În afară de președinte și de cei doi vicepreședinți, fundația va fi condusă de un board din care vor face parte alți câțiva foști miniștri din Guvernul Ponta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel