Inspectorul ISJ Brăila, repus în funcție de Instanță | DCNews
Cele mai citite

Inspectorul ISJ Brăila, repus în funcție de Instanță

liviu_pop_78197700_50772600

Curtea de Apel Galaţi a hotărât, joi, suspendarea ordinului ministrului Educaţiei prin care inspectorul şcolar general al ISJ Brăila, Cătălin Canciu, a fost demis de la conducerea instituţiei. 

Victorie, s-a făcut dreptate! Mâine vom trimite la Bucureşti toate documentele şi mă voi întoarce la Inspectorat", a declarat Cătălin Canciu. 

Fostul şef al ISJ Brăila a fost demis de ministrul Educaţiei, Liviu Pop, pe data de 18 august, alături de alţi 12 inspectori şcolari generali. 

Cătălin Canciu a contestat la Curtea de Apel Galaţi, pe 24 august, ordinul de revocare a sa din funcţie, iar după două amânări, decizia a fost de suspendare a ordinului de ministru, relatează Agerpres.

Este cea de-a doua decizie a magistraților care suspendă ordinul ministrului Liviu Pop. În urmă cu câteva zile magistrații au repus-o în funcție pe șefa Inspectoratului Școlar din Ploiești. Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea iniţiată de Florina Stoian împotriva ordinului prin care a fost demisă din funcţie, actul administrativ emis de ministrul Educaţiei fiind suspendat iar decizia magistraţilor devenind executorie. 

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close