Înregistrare bombă: ”VREAU SĂ-L ARD PE DANIEL SAVU”. Daniel Savu a aflat în direct, prima REACȚIE

Daniel Savu, înregistrare Antena 3
Daniel Savu, înregistrare Antena 3

Daniel Savu a aflat în direct, la Antena 3, că procurorii din DNA ”voiau să-l ardă”. 

Vlad Cosma, fost deputat, a prezentat, la Antena 3, o nouă înregistrare explozivă. 

În respectiva înregistrare se vorbea, din nou, despre dosarul tigăilor. În respectivul dosar, se aude o discuție între procurorul Mircea Negulescu, doi martori și Vlad Cosma, iar, la un moment dat, auzim: ”Eu vreau să-l ard pe Daniel Savu.”. Daniel Savu a aflat totul în direct, la Antena 3. Vizibil uimit, el asculta șocat afirmațiile. 

Dosarul tigăilor

”A doua dovadă pe care o voi prezenta reprezintă o înregistrare audio care are legătură cu dosarul tigăilor, pe care l-am prezentat în episodul de aseară, în care am demonstrat cum cinci martori erau constrânși să spună minciuni. Dl procuror Negulescu îi spune unei persoane, în prezența mea, că are la alegere: ori să vină să dea declarație mincinoasă despre senatorul Savu Daniel despre niște tigăi despre care nu avea cunoștință, iar dacă nu va accepta va fi `paradit` a spus Vlad Cosma. 

”Vreau să-l ard pe Daniel Savu. Știi că dosarul lui Daniel Savu cu tine e la mine. Ori te ard pe tine, ori îl ard pe el. Vreau să-l ard cu tigăile, nu discut!” i-a spus Negulescu unui martor. 

Daniel Savu, REACȚIE IMEDIATĂ

Daniel Savu a afirmat: ”Mărturisesc că e o surpriză imensă pentru mine, nu am știut despre acest lucru. Aflu, în seara asta, la dvs. că mi se pregătea ceva de genul ăsta. Era o zvonistică despre o chestie cu tigăile alea. Se pare că devenisem incomod și o țintă pentru Negulescu, pentru că făcusem sesizări. Acum constat în ce pericol am fost și cred că mai sunt încă”. 

În continuare, Daniel Savu a rămaș șocat: ”Mă uit în seara asta și nu-mi vine să cred”. 

[citeste si]

Iată stenograma completă a înregistrării: 

procuror M. Negulescu: Ascultă-mă!

Vlad Cosma: Aşa.

procuror M. Negulescu: Până la urmă, am chemat-o pe aia, am zis că numai, contractase şi nu se mai lăsa, ştii?

procuror M. Negulescu: Mamă, frate, şi, de durere, am chemat-o pe aia şi aia l-a chemat pe doctor şi ...(neinteligibil)...

procuror M. Negulescu: Nici n-am simţit-o pe...m-a lăsat durerea..şi-am dormit

Vlad Cosma: Atât?

procuror M. Negulescu: pân' dimineaţa, da.

Vlad Cosma: N-o iei razna? Eşti la mare, vreo discotecă?

procuror M. Negulescu: ...ce dracu', mă....(neinteligibil)...

....(neinteligibil)...

procuror M. Negulescu: Şi pe urmă, de a doua zi, gata, la mare.

procuror M. Negulescu: Şi mă uitam, ziceam de ţigani. Mă, mânca-ţi-aş gura, bă, nicio durere, bă, mânca-ţi-aş, nimic, frate! Băga un ţigan la lichide în el...

procuror M. Negulescu: Eu, de-abia, în prima zi, ăla îmi zicea să beau 1 litru jumătate de...ce să beau 1 litru jumătate de..? Nu ştiu dacă am băut 2 căni..

...(neinteligibil)...

Vlad Cosma: Îl ai la...spital?

procuror M. Negulescu: Cine? Lasă-le un pic acolo să aştepte în faţă acolo, da?

Deci...(neinteligibil)....10....(neinteligibil)

....(răsete)...

procuror M. Negulescu: Livrările, ă? Erai dealerul meu, nebunule!

...(răsete)...

...păi, normal...îţi dai seama...(neinteligibil)....ce crezi, mă, ce, de-acuma, 2 kg de morfină se găseşte, cum să nu meargă, eşti nebun?

...(răsete)...

poliţist DNA: Zi-mi ce facem, hai, ce mai facem, ce mai..?

procuror M. Negulescu: Vreau să-l ard pe Daniel Savu.

poliţist DNA: Mamă, mânca-ţi-aş..

...(răsete)

procuror M. Negulescu: Fii atent, hai că îţi spun eu cum fac. Ştii că dosarul lui Daniel Savu cu tine e la mine. Ori te ard pe tine, ori îl ard pe el. E la..

martor denunţător: Pe mine nu ai de ce să mă arzi.

procuror M. Negulescu: Nu ştiu, mă gândesc, ce dracu'...

martor denunţător: Ei, câ**t, acuma şi tu. Ştii ce nu-mi place la tine? Tot arăţi tu pisica, păi nu eşti tu cu dosarul.......(neinteligibil)...nu spun eu că au declarat, spun că procurorul care este..cutare...se referea la tine.

procuror M. Negulescu: Aşa, şi? De unde ştii tu că se referea la mine?

martor denunţător: Spune el...

.......(neinteligibil)....

poliţist DNA: ...(neinteligibil) ...şi-un procuror puţin abuziv sau cum apare...

Vlad Cosma: Da' tu ai văzut declaraţia?

poliţist DNA: Nu, ştiu declaraţia.

Vlad Cosma: Aaa!

procuror M. Negulescu: Aşa.

Vlad Cosma: A zis că a retras-o.

Cine?

Vlad Cosma: Ea.

Declaraţia cu un procuror puţin abuziv? Nu, există hârtie.

Vlad Cosma: Nu, mi-a zis mie că s-a dus şi a retras aia împotriva ta.

procuror M. Negulescu: Nu-i adevărat, mă, e la mine. N-a retras nimic.

Vlad Cosma: Eh! Eu zic ce a zis.

martor denunţător: În fine..şi am fost chelneriţă nu ştiu ce.... a venit Negulescu de la DNA, cutare şi exact dosarul..

....(răsete)...

...(neinteligibil)...

Vlad Cosma: Să ancheteze singur.

...(neinteligibil)...

...(răsete)...

procuror M. Negulescu: Da, mă, vreau să-l ard cu tigăile, nu discut...

Vlad Cosma: Nu, aici discuţia tre' să se facă altfel..

procuror M. Negulescu: Tu nu înţelegi că deja cărţile s-au făcut?

Vlad Cosma: Păi aia zic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel