Inițiativa pentru Ținutul Secuiesc. Kelemen Hunor: Nu este nimic ilegal

O iniţiativă legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la finalul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a mai fost în Parlament şi 'nu s-a întâmplat nicio nenorocire'.

"Acest proiect a mai fost în Parlament şi nu s-a întâmplat nicio nenorocire. Este la început de procedură, nu ştim dacă va ajunge în Parlament sau nu, fiindcă urmează procedura de adunare a semnăturilor, apoi merge la Curtea Constituţională şi după ce trece de Curte va ajunge în Parlament. Dar este conform legii, orice om, dacă găseşte încă 9 persoane, poate să facă astfel de demersuri pentru foarte multe domenii, inclusiv modificarea Constituţiei. Deci, ei n-au făcut nimic ilegal, au făcut aşa cum scrie, altfel nu ar fi fost publicat proiectul în Monitorul Oficial", a spus Kelemen Hunor, citează Agerpres.

Liderul UDMR, reacție la afirmațiile lui Liviu Dragnea

Kelemen Hunor a refuzat să comenteze declaraţia liderului PSD, Liviu Dragnea, care eticheta iniţiativa ca fiind menită să "incite anumite părţi din populaţie".

"Întrebaţi-l pe domnul Dragnea, nu pe mine. Eu nu comentez nici ceea ce spune Dragnea, nici ceea ce spun alţii, eu spun că nu este nimic ilegal, nu este nimic imoral, nu este nimic ieşit din comun. Acest proiect, de altfel, a mai fost în Parlament acum foarte mulţi ani, când parlamentarii au depus şi iniţiativă legislativă. Deci, nu este o noutate. În acest moment, e mult prea devreme să comentăm ce va fi în Parlament, pentru că ei trebuie să adune semnăturile necesare", a susţinut liderul UDMR.

Initiaţiva care stabileşte "statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc" a fost elaborată de un comitet format din zece persoane: Arus Zsolt Istvan, Czink Attila, Kercso Attila, Baico Zsigmond, Kovacs Laszlo, Cziriak Karoly, Elekes-Jozsa Martin, Takacs Jozsef, Kolcsar Gheza şi Marton Csaba.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel