Industria asigurărilor din România - bariere legislative. Mădălin Roşu (BAAR): Trebuie să găsim soluţii

Industria asigurărilor din România, şi nu numai, nu poate inova, pentru că în legislaţie mai există o virgulă care nu permite acest lucru, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate organizată de DC BUSINESS, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Industria asigurărilor din România, şi nu numai, nu poate inova, pentru că în legislaţie mai există o virgulă care nu permite acest lucru, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

'E clar că, la un moment dat, păgubitul sau clientul asigurat, cum doriţi să-i spuneţi, trebuie să aibă un acces cât mai facil, cât mai uşor, cât mai rapid, la asigurător. Trăim într-o epocă a vitezei, trebuie să ne gândim la serviciile pe care le acordăm clienţilor noştri şi cred că e important să îi înglobăm. Industria de asigurări, din păcate, şi nu e vorba doar despre România, e puţin mai în spate faţă de alte industrii în zona aceasta digitală. De foarte multe ori ne lovim de bariere legislative şi nu putem inova, pentru că există o virgulă în lege şi atunci trebuie să găsim soluţii. Cred că o legislaţie mai permisivă, mai degajată, ne-ar ajuta atât pe noi, cât şi pe consumatorii noştri să intre mult mai uşor în direct cu companiile de asigurări', a spus Roşu, potrivit Agerpres.

Conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de către reglementator au subscris, în primul semestru al anului în curs, prime brute în valoare de aproape 5,44 miliarde de lei, în creştere cu 7,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. La 30 iunie 2019, pe piaţa asigurărilor din România activau 28 de societăţi de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale, şapte au desfăşurat doar activitate de asigurări de viaţă şi şase au practicat activitate compozită. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR şi Institutul de Studii Financiare - ISF organizează, joi, conferinţa cu tema 'Asigurările auto şi siguranţa în trafic, în era digitală'.

Evenimentul orgnizat de DC BUSINESS reuneşte specialişti din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentanţi ai pieţei asigurărilor şi ai instituţiilor specializate ale statului, iar temele de dezbatere vor fi, printre altele: Inteligenţa Artificială, noile tipuri de vehicule (e-trotinete, maşini autonome, e-biciclete) şi protecţia participanţilor în trafic, digitalizarea în procesele operaţionale ale asigurătorilor auto, respectiv interconectarea bazelor de date - potenţial avantaje pentru consumatorul de asigurări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel