Incident Brăiloiu-Presadă. Bădălău: I-a zis la mulți ani | DCNews
Cele mai citite

Incident Brăiloiu-Presadă. Bădălău: I-a zis la mulți ani

badalau_58401000
Niculae Badalau

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat joi că nu a auzit când senatorul USR Florina Presadă ar fi fost înjurată de senatorul PSD Liviu Brăiloiu, ci doar când parlamentarul social-democrat i-ar fi urat "La mulţi ani!" colegei sale de la USR.

"Nu l-am auzit, îmi pare rău. Eu am auzit când i-a spus 'La mulţi ani!'", a spus Bădălău la Palatul Parlamentului.

Senatorul USR Florina Presadă susţine că joi, în timpul şedinţei de plen, după ce le-a oferit senatorilor social-democraţi câte un exemplar din volumul "Ferma animalelor" de Orwell, a fost înjurată de Liviu Brăiloiu.

"Pot să relatez contextul: membrii grupului parlamentar USR ofereau cărţi membrilor PSD. Este vorba de 'Ferma animalelor' de George Orwell. O serie de senatori PSD aruncau cărţile pe jos. Mă refer aici la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, doamna Arcan. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă înjure. Nu e prima dată. Voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul permanent. Există un regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru", a declarat ea.

Presadă nu a dorit să spună ce cuvinte i-au fost adresate. Ea a adăugat că în acel moment în preajmă se aflau doar senatori PSD, relatează Agerpres.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close