Început de an școlar cu prezidențiabili: Unde au mers Udrea, Ponta, Iohannis, Macovei și Tăriceanu

Candidații la Președinție au pășit, luni, din nou, pe porțile școlii, pentru a participa la festivităţile de deschidere a anului școlar 2014-2015, dar și pentru a vorbi despre cum văd ei reforma în domeniul educației.

Elena Udrea, liderul PMP şi candidat la Președinție, anunță pe Facebook că a fost prezentă la deschiderea anului şcolar la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

"O şcoală privată, cu elevi de elită însă, care oferă României extrem de mulţi olimpici cu rezultate foarte bune la competiţiile internaţionale. Prin discursul meu, le-am transmis că am mare încredere că vor face din România o ţară mai bună decât este acum. Am vorbit, de asemenea, de nevoia construirii unui sistem de educaţie care să sprijine cu adevărat elitele", explică pe pagina sa de socializare Elena Udrea mesajul pe care l-a transmis cadrelor didactice, părinților și profesorilor prezenți la festivitate.

În schimb, premierul Victor Ponta a optat să meargă la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu,  din circumscripţia unde a fost ales parlamentar. "Noi am luat decizia de a veni în secolul XXI cu manualele, de a trece la digitalizare. O astfel de reformă deranjează multe interese, unii o să piardă bani și au contestat reforma. Au sprijinitori în politică și în mass-media, că cine are bani are și sprijinitori de cumpărat. Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa I, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu Internet. Nu putem rămâne cu manuale vechi din cauza celor care au bani să cumpere politicieni. Îmi pare rau că au blocat clasa I, dar școala românească are nevoie de o reformă", a precizat premierul Ponta, potrivit Mediafax.

Nici candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, nu a lipsit de la deschiderea anului școlar 2014-2015, mai ales că liderul PNL este de profesie profesor de fizică. Acesta a fost prezent, luni, 15 septembrie, la şcoala nr. 18 din municipiul Sibiu, unde, după slujba oficiată de preoţi şi după discursul directorului unităţii de învăţământ le-a vorbit zecilor de elevi, părinţi şi profesori strânşi în curtea uneia dintre cele mai moderne şcoli din Sibiu. „Daţi-mi voie în primul rând și vă doresc un an şcolar 2014-2015 foarte bun. În fiecare an, prima zi de şcoală este o sărbătoare şi pentru elevi, şi pentru părinţi, dar şi pentru noi, din administraţia publică locală. Pentru noi, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local, şcolile sunt foarte importante. Probabil şcolile sunt cea mai importantă preocupare a noastră şi faptul că am venit astăzi aici la şcoala 18 la deschiderea anului şcolar este pentru a arăta că sunt impresionat de cât de bine aţi reuşit dumneavoastră, colectivul de conducere, colectivul de cadre didactice, să dezvoltaţi această şcoală. (...) Părinţilor nu pot să le spun decât să fie bucuroşi şi mulţumiţi că îşi triumit copiii la această şcoală. Învăţătorilor, profesorilor, colegilor mei le doresc un an şcolar foarte bun, profitaţi din plin de aceste condiţii excepţionale şi veţi avea în continuare rezultate dintre cele mai frumoase şi vă felicit pe dumneavoastră şi conducerea şcolii pentru rezultatele menţionate de dumneavoastră, domnule director. Iar pentru voi, dragi elevi, un singur sfat: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi. Vă doresc un an şcolar bun", a spus Iohannis, citează Adevărul.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Monica Macovei, a optat să meargă în Călărași, fiind invitată la deschiderea anului școlar la o instituție de învățământ privată: școala Helikon, urmând ca ulterior să se întâlnească cu localnicii pentru a se cunoaște și a vorbi despre educație în România. 

Un alt candidat la Președinție,  Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a participat, luni dimineață, alături de mai mulți parlamentari și colegi de partid din PLR, la festivitatea prilejuită de deschiderea anului școlar, la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești, scrie observatorulph.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel