Începe misiunea de evaluare în cadrul MCV. Obiectivele urmărite

Reprezentanţii Comisiei Europene încep miercuri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), context în care vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, Parlamentului şi Guvernului.

Misiunea urmează să aibă loc în perioada 14 - 16 martie. Ministerul Justiţiei a precizat, pentru Agerpres, privitor la misiunea de evaluare a Mecanismului de Control şi Verificare, că joi, la sediul MJ, vor avea loc mai multe întâlniri vizând analiza recomandărilor şi Codul penal şi Codul de procedură penală - recomandările 3 şi 4 - la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului.
 
O altă întâlnire vizează Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar - recomandările 3 şi 6 - şi la ea vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Strategia Naţională Anticorupţie - recomandarea 11 - se va afla şi ea printre temele ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor.
 
Sursa citată precizează că în cadrul unei alte întâlniri va fi discutată şi implementarea planului referitor la neexecutarea hotărârilor debitor public - recomandarea 5 - întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor Publice, Secretariatului General al Guvernului.
 
[citeste si]
 
Pe 6 martie, Comisia de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei s-a reunit la Ministerul Justiţiei pentru pregătirea următoarei misiuni de evaluare a Comisiei Europene în cadrul MCV.
 
Fiecare instituţie, prin reprezentanţii săi, a prezentat stadiul progreselor, dar şi al măsurilor pentru pregătirea misiunii de evaluare. Ministrul justiţiei a subliniat necesitatea cooperării tuturor instituţiilor cu competenţe în context MCV, arătând totodată că raportul de progrese ce va fi întocmit la nivelul ministerului va fi realizat pe baza contribuţiilor instituţiilor partenere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel