Urmărește emisiunea live


Incendiu Matei Balș. O infirmieră ar fi văzut cum pijamaua unui pacient a luat foc

Incendiu la Matei Balș, vineri dimineață
Incendiu la Matei Balș, vineri dimineață

Una dintre două infirmere care ar fi fost în salon la momentul izbucnirii incendiului ar fi văzut pijamaua unui pacient cum ia foc. 

Realitatea Plus transmite, citând surse apropiate anchetei, că la momentul izbucnirii incendiului, două infirmiere s-ar fi aflat în salon. 

Mai mult, una dintre infirmiere ar fi surprins momentul în care pijamaua unui pacient a luat foc. Ar fi încercat să stingă focul, spun aceleași surse. 

Mărturia infirmierei 

„Am ieșit din salonul de Covid-19 după ce schimbasem scutecul unui vârstnic, ne-am dus pe hol, am vrut să intrăm în altă parte și, când am întors capul, din pavilionul 63 am văzut că iese fum”, a spus una dintre infirmierele de la Matei Balș, potrivit Antena 3. 

Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă la un pavilion al Spitalului Matei Balş din Capitală, fiind declanşat planul roşu. Patru persoane au decedat, au fost afectate patru saloane.

Din informaţiile primite de către Ministerul Sănătăţii de la echipele de intervenţie, au fost transferaţi către alte unităţi sanitare un număr de 53 de pacienţi din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul 5.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Două linii telefonice vor fi operaţionalizate pentru aparţinătorii pacienţilor transferaţi. Cele două numere disponibile pentru aparţinători sunt: 021.2069398 şi 021.2648515.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel