Monica Csengeri este cerșetoarea care a ajuns campioana mondială la haltere pentru juniori 2, în proba de smuls, la Kosice (Slovacia).
Autor: Raluca Grigore
Monica este din Bistrița-Năsăud, are 15 ani și 43 de kilograme și învață la Școala Sfânta Maria. De 3 ani practică halterele la CSM Bistrița, fiind antrenată de Adrian Chivu. Și este unul dintre copiii cărora sportul le poate schimba viața.
Antrenorul său povestește despre viața ei de dinainte de a se apuca de sport: „Am adus-o greu în sala de haltere. Cerşea pe pietonal, e dintr-o familie tare amărâtă. Îi dădeam câte 5 lei, câte 10 lei să vină la sală. Acum, în afara acestei medalii, mai are şapte recorduri naţionale şi bronz la europene“.
Cele 62 de kilograme smulse i-au asigurat Monicăi Csengeri medalia de aur la Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori 2 de la Kospice (Slovacia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu