Transportatorii din România avertizează că situaţia din domeniu e gravă, dar şi că Guvernul nu a reacţionat în vreun fel la solicitările lor anterioare.
”N-am avut nici o reacție de niciun fel și lucrurile ne îngrijorează. Cei mai afectați sunt transportatorii mici, care în România sunt majoritatea adică 80 - 90% din firme au sub 10 camioane”, a explicat pentru DCBusiness Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
”Oamenii nu pot face față costurilor cu motorina. Sunt două componente majore. Prima componentă este dată de faptul că în general, la contracte, clienții consideră indexarea carburantului, dacă există în contract, o făceau trimestrial, ceea ce e clar că nu se mai potrivește cu realitatea de acum. În momentul de față, dacă în luna martie nici măcar la indexare lunară nu funcționează ar trebui să fie în timp real sau cel mult săptămânal. Asta înseamnă să-ti calculez costurile de transport ținând cont de costul real al motorinei pe care tu l-ai plătit ca transportator când tu ai făcut transportul pentru client. Adică, funcționa ceva de genul dacă în trei luni a crescut cu peste 5 la sută, îți aplicăm de data viitoare o majorare la prețul motorinei. Deci trebuie socotit corect costul de transport și clienții trebuie să accepte lucrurile astea. Unii se fac că nu înțeleg, deși nu știu de ce fac chestia asta, că în final nu vor mai putea să aibă transport”, a declarat Radu Dinescu.
Reprezentantul UNTRR a mai explicat că: ”A doua componentă este cea legată de termenul de plată. Facturile furnizorilor de motorină, în mod obișnuit, sunt emise o dată la 15 zile. Adică pe 16 martie e emisă factura la motorină și trebuie plătită până pe 31 cel târziu. Pe când transportatorul facturează pe 1 aprilie tot ce a transportat către client, la transporturile pe contract, și clientul o să-i plătească, în cel mai fericit caz, cu 1 mai sau cu 1 iunie sau poate chiar iulie, la 30, 60 sau 90 de zile. Ori, creșterea fiind atât de mare la carburantul și care are o pondere undeva la 60 - 80 % din costul de transport iar transportatorii nu au acești bani. De pildă cine mergea în UE cu 4500 de euro până în 5000 de euro motorina pe luna, acum trebuie să plătească cu 50% mai mult ceea ce înseamnă 7000-7500. Adică 1000 sau 1500 de euro în plus iar la 10 camioane înseamnă 25.000 de euro. De unde să aibă acești bani? Chiar dacă sunt doar trei camioane, proporțional, impactul este același”, a transmis Uniunea Transportatorilor Rutieri din România, conform DC BUSINESS. VEZI MAI MULTE AICI DESPRE SUBIECT
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News