IMPOZIT CLĂDIRI. Robert Negoiță vrea cotă unică de impozitare a clădirilor

Robert Negoiţă, edil al Sectorului 3, propune o cotă unică de impozitare a clădirilor.

"Mi se pare în neregulă ca unii cetăţeni să fie taxaţi într-un fel şi alţii să fie trataţi în alt fel. Noi am convenit împreună cu colegii noştri de la Asociaţia Municipiilor să susţinem o taxare unitară, pe care noi am văzut-o pe medie. Domnule, e între 0,1 şi 0,2, noi am susţine, ar fi de bun simţ să mergem pe 0,15. Asta înseamnă că, pentru unii, care erau pe minim, e o creştere, că pentru alţii, care erau pe maxim, înseamnă o scădere. Dar, repet, e o chestiune de reglementare, în sensul de abordare unitară a acestei chestiuni, şi nu de creştere de taxe şi impozite", a declarat Negoiţă într-un clip video publicat vineri pe pagina sa de Facebook.

”Abordarea cea corectă”

El a subliniat că şi ceilalţi membri ai Asociaţiei Municipiilor din România cred că o abordare unitară a impozitării clădirilor este cea corectă. 

"Sunt mai multe abordări, din ce am văzut eu în media. Şi anume, că noi am fi propus vreodată creşteri de taxe, ceea ce poate în anumite situaţii se impune. Ar fi logic, ar fi necesară o creştere de taxe pe anumite zone. Ce mă deranjează e că se emit teorii care nu au acoperire, adică nu au nicio legătură cu realitatea. Da, e adevărat că se lucrează la Codul finanţelor publice locale şi nouă ni s-a cerut punct de vedere de la Asociaţia Municipiilor (...).

””Nicio fărâmă de adevăr”

Am vorbit încă o dată cu colegii de la asociaţie: 'Domnule, a plecat de la noi aşa ceva? Nu'. Nu are nicio acoperire, nu are nicio fărâmă de adevăr. Noi am transmis referitor la acele marje care pot fi stabilite referitor la cotele de impozitare, şi anume, la ora asta, aşa funcţionează, pe marje, între 0,1 şi 0,2. Noi ce propunem? Nu creştere de taxe şi impozite, ci stabilirea unei cote unitare", a explicat primarul. 

Negoiţă a mai spus că anumite localităţi care au stabilit un nivel de impozitare minim nici măcar nu încasează taxele şi stau permanent "cu mâna întinsă" la Guvern să le dea bani. 

Joi, vicepreşedintele PNL Florin Roman susţinea într-un comunicat de presă că prin noul proiect al Codului finanţelor publice locale, 'PSDragnea anunţă noi biruri pentru toţi românii'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel