Impactul real al ordonanței lăcomiei. Dezbatere importantă pe tema energiei

Poza descriptiva
Poza descriptiva

Impactul real al OUG 114/2018 asupra preţului energiei, dar şi asupra planului integrat de energie şi mediu vor fi analizate joi în cadrul unei mese rotunde cu tema 'Energie pentru viitor sau taxe pentru azi ?'. 

De asemenea, subiectele de discuţie vor viza şi investiţiile prognozate înainte de OUG 114/2018, planurile rămase după implementarea ei, precum şi profitabilitatea şi dezvoltarea durabilă a sectorului în acest context. La eveniment au confirmat participarea, printre alţii, Virgil Popescu - vicepreşedintele Comisiei pentru Industrii si servicii din Camera Deputaţilor, Niculae Havrileţ - consilier în Ministerul Energiei, Corneliu Bodea - preşedintele Centrului Român al Energiei, Septimiu Stoica - Membru CA, Bursa Română de Mărfuri şi Viorel Lefter - preşedintele Organizaţiei Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România (PATRES).

Prezență din partea pricipalelor companii de stat

De asemenea, vor fi prezenţi şi reprezentanţi ANRE, precum şi din conducerea Complexului Energetic Oltenia, Elcen, Romgaz, etc. Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 aprobată la finele lunii decembrie, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022.

VEZI ȘI:

Program panouri fotovoltaice. Când începe înscrierea

ZODIA cu o energie grozavă. Va fi admirată de toți după ce...


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel