IMM-urile acceptă creşterea salariului minim, dar pun trei condiţii: Vom trimite poziţia noastră la Guvern

Fotografie de la Breakingpic, pexels
Fotografie de la Breakingpic, pexels

Reprezentanţii IMM-urilor anunţă că susţin măsura creşterii salariului minim, aşa cum a fost anunţată de PSD, dar pun trei condiţii. 

Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM) din România, prof. univ. dr. Ioan Mintaş, a declarat joi, pentru Agerpres, că acest for este de acord cu mărirea salariului minim pe economie propusă de PSD, însă cu trei condiţii.

Astfel, prima condiţie enunţă necesitatea rediscutării nivelului contribuţiilor şi scăderii impozitării pe muncă, propunerea de salariu minim 3.000 lei putând fi acceptată numai cu îngheţarea contribuţiilor, ca în agricultură sau construcţii.

A doua condiţie se referă la aplicabilitate, care trebuie să fie după ieşirea din iarnă, din mai 2023, nu de la 1 ianuarie, deoarece costurile cu energia sunt greu de suportat de firme.

Şi nu în cele din urmă, CNIPMMR consideră că salariul minim trebuie crescut "numai cu condiţia renunţării la aberaţia impozitării contractelor part-time".

"Aceasta este poziţia CNIPMMR. Noi am discutat această propunere cu domnul preşedinte Florin Jianu, la nivel de birou, şi vom trimite poziţia noastră la Guvern. Suntem de acord cu propunerea de mărire a salariului minim, dar cu aceste condiţii," a subliniat Ioan Mintaş.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat miercuri că Partidul Social Democrat (PSD) va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut.

Potrivit acestuia, PSD îşi doreşte ca 2.800 de lei din salariul minim pe economie să fie impozitaţi, iar 200 de lei să fie scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul de stat. 

CITEŞTE ŞI Vor fi majorate pensiile și salariile? Ciucă: Nu s-a discutat în coaliție, nu pot să răspund cu DA sau NU/ video

 Se poate şi în România! O firmă îşi fidelizează angajaţii cu... locuinţe pe viaţă. A construit un cartier de case pentru muncitori. 

În cadrul emisiunii de miercuri de la DCNews, liberalul Marian Petrache a dat un exemplu răsunător pentru ceea ce ar putea fi o formă de fidelizare extraordinară în mai multe domenii, nu doar în construcţii, la nivel naţional, dacă ideea ar fi preluată şi de alţi oameni de afaceri.

"O firmă de mare succes din Brăneşti, nu-i dau numele, oponenta lui Bosch, a venit în România, a început cu câteva sute de muncitori iar acum are vreo 3000 de oameni. Ca să-şi fidelizeze forţa de muncă a făcut un cartier de case în Ilfov, case pe care le-a oferit angajaţilor. Plătesc doar utilităţile. Nu vreau să greşesc, dar mi se pare că dacă rămâi fidel firmei vreo 20-25 de ani, casa e a ta. Asta face o firmă concurentă lui Bosch în România", a dezvăluit Marian Petrache în emisiune.

Bogdan Chirieac: "Ăsta e un model!"

Marian Petrache: "E bătălie pe forţă calificată de muncă. Vorbesc cu firme de construcţii româneşti şi spun că au mari probleme. Pregătesc forţa de muncă pe echipamente foarte scumpe şi foarte complicate şi după... oamenii pleacă afară unde au venituri substanţial mai mari şi siguranţă mai mare. Acelaşi lucru trebuie să facem şi noi. dacă dăm siguranţa locului de muncă şi un salariu bun, nu pleacă nimeni din ţară, n-ar avea de ce să plece." CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel