Urmărește emisiunea live


IMAGINEA ZILEI. Klaus Iohannis, întâlnire cu Donald Trump la recepţia de la Palatul Buckingham

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu preşedintele SUA, Donald Trump, la recepţia organizată de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la semnarea tratatului care a pus bazele NATO. 

Cei doi par a avea o discuţie amicală, alături de primele doamne Carmen Iohannis, respectiv Melania Trump. 

Mai mulţi şefi de stat şi lideri au fost invitaţi de regina Elisabeta a II-a la o recepţie la Palatul Buckingham cu ocazia aniversării a 70 de la înfiinţarea NATO. 

Discurs la summit-ul NATO

Preşedintele va avea şi un cuvânt de spus la această reuniune, pentru că se va desfăşura şi un summit NATO la Londra, nu doar o recepţie. „În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României la NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global, subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre", arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis urmează să participe, tot marţi, la recepţia oferită de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, la reşedinţa din 10 Downing Street. Klaus Iohannis participă, marţi şi miercuri, la reuniunea NATO la nivel înalt care are loc la Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel