Ilieșiu: Antonescu, un pas înapoi. Încrederea, lui Tăriceanu

agerpres_5984796
agerpres_5984796

Senatorul liberal Sorin Ilieșiu propune, într-o scrisoare deschisă, ca liderul PNL Crin Antonescu să facă un pas înapoi și liberalii să-i acorde votul de încredere lui Călin Popescu Tăriceanu

"Propun organizarea urgentă a unui congres extraordinar al Partidului Naţional Liberal care să decidă rămânerea partidului nostru la guvernare şi participarea acestuia în cadrul Uniunii Social Liberale atât la alegerile europarlamentare cât şi la cele prezidenţiale, astfel încât viitorul Preşedinte al României sau viitorul Prim-Ministru să fie dat de Partidul Naţional Liberal. Cred că acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Crin Antonescu va face un pas înapoi şi doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost Prim-Ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani", a scris Sorin Ilieșiu.

Interesul național, sacrificat din cauza unor ambiții minore. Ar fi păcat

Senatorul liberal a adăugat că "Datorită guvernării Uniunii Social-Liberale, România este în prezent ţara cu cea mai mare creştere economică din întreaga Uniune Europeană. Suntem un partid naţional şi nu avem voie să punem între paranteze interesul naţional. Ar fi păcat să-l sacrificăm din cauza unor ambiţii minore. Nu avem dreptul să împiedicăm mersul ascendent al României şi bunăstarea românilor, din cauza indisponibilităţii pentru un dialog constructiv în cadrul USL astfel încât România să iasă din actuala criză politică, artificial creată. Pe bună dreptate, cei care şi-au pus încrederea în noi s-au săturat de scandalul politic interminabil în care ne complacem. Din respect faţă de electoratul care a votat Uniunea Social-Liberală în proporţie atât de mare, trebuie să punem punct acestui mod de a face politică".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel