Prezent, marţi seară, la Vaslui, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că actuala putere face toate eforturile pentru "a-şi asigura perpetuarea speciei" în vederea rămânerii la guvernare, pe fondul promovării ideilor de regionalizare, comasarea alegerilor şi introducerea unui nou sistem de vot.
Ion Iliescu a transmis colegilor de partid că actuala opoziţie trebuie să fie pregătită pentru noul sistem de organizare a alegerilor gândit de actuala putere, considerând că singura armă cu care poate fi combătută este prezenţa masivă a populaţiei la vot.
"Se fac toate eforturile ca cei de la putere să-şi asigure perpetuarea speciei. Toate măsurile gândite de ei, cu noul sistem electoral, regionalizare şi comasarea alegerilor, le văd într-un complex care să le asigure rămânerea la putere. Noi nu putem să le stopăm prin prezenţa în Parlament. Însă trebuie să facem tot ce se poate ca să împiedicăm aceste măsuri care devin aberante şi pe care s-ar putea ca ei să le promoveze. Noi, opoziţia, trebuie să fim pregătiţi pentru orice variantă. Noţiunea fundamentală rămâne contactul cu cetăţenii. Să asigurăm prezenţa masivă la vot. Absenteismul îi va favoriza pe cei care sunt la putere, care vor apela la nişte mijloace pentru a câştiga votanţi", a declarat Ion Iliescu.
Citeşte şi:
Iliescu: Ponta se profilează ca premier, dar nu are experienţa lui Năstase
Iliescu: Se naşte un partiduleţ, pentru care vrăjmaşul principal este PSD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu