Iliescu, despre politicieni: Am intrat într-o societate unde confruntarea intereselor domină

În urmă cu 23 de ani o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații în întreaga țară au dus la sfârșitul regimului comunist în România și la căderea lui Nicolae Ceaușescu. După 23 de ani de la Revoluția din '89, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru Mediafax, că scena politică actuală a devenit o confruntare a intereselor private, a "intereselor celor ce au şi celor ce n-au".

Întrebat care crede că este diferenţa fundamentală între clasa politică apărută acum 23 de ani, după Revoluţia din 1989, şi cea de acum, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a remarcat: "S-au schimbat vremurile, se schimbă ambianţa, conjunctura în care se dezvoltă societatea. Atunci era o noutate, ieşeam dintr-un regim închistat. Una din primele teme şi unul din obiectivele Revoluţiei a fost realizarea libertăţii de manifestare, de organizare, de exprimare, pluralismul politic... Au apărut atunci exploziv, în luna ianuarie, 30 de partide, pe baza legii partidelor pe care am emis-o la sfârşitul anului 1989. Până la alegeri am ajuns la vreo 90 de partide, care au luat parte la primele alegeri. Apoi a fost un proces de aşezare, de sedimentare şi de reducere a numărului de partide. Au rămas câteva partide proeminente care au fost forţe active ale confruntărilor noastre politice", a declarat Iliescu.

Referitor la onestitatea actualilor politicieni, comparativ cu cei din 1990, fostul președinte al României a notat că "În toate generaţiile sunt de toate, şi oameni oneşti şi... apar interese inevitabile", subliniind însă că "am intrat într-o lume în care predomină interesul, proprietatea privată şi capitalul înseamnă interes privat şi se confruntă interesele celor ce au şi celor ce n-au. Deci am intrat într-o societate care are de toate şi unde confruntarea intereselor domină din spatele... şi confruntările politice, economice şi sociale", a mai susţinut Iliescu.

Despre românii care, la 23 de ani de la Revoluția din 1989 regretă regimul comunist, Ion Iliescu spune că unii sunt motivați, "pentru că aveau un loc de muncă asigurat, aveau un venit oricum asigurat şi acum am intrat într-o lume în care nimeni nu mai are certitudini. Nici asupra locului de muncă, nici asupra veniturilor şi aşa mai departe".

Ion Iliescu a mai arătat, însă, că "asta e societatea în care am intrat, dar în care trebuie să ştim să luptăm şi să apărăm interesele celor mulţi. În asta constă esenţa luptei politice într-o societate democratică modernă", a punctat fostul președinte, precizând că pe parcursul a mai bine de două decenii de la evenimentele din '89, România politică a intrat "în rândul lumii".

"Revoluţia română a fost parte a unui proces istoric, care a schimbat faţa relaţiilor internaţionale în general. S-a prăbuşit un sistem la scară internaţională, fosta URSS, ţările aşa zis socialiste din zona noastră, numai că spre deosebire de alte ţări România a fost nevoită să plătească cu jertfe de sânge această schimbare. (...) Dar procesul a fost unic de trecere a societăţii într-o fază nouă de evoluţie, deci înlăturarea unor regimuri totalitare, instaurarea democraţiei, stat de drept. Cred că în aceşti 23 de ani am construit şi am consolidat o democraţie reală, inclusiv cu alternanţă la putere a forţelor politice şi din punct de vedere politic am intrat în rândul lumii cum se spune, în procesul acesta de democratizare", a mai declarat fostul şef al statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel