Ilie Sârbu: Iohannis trebuie să aleagă - fie în Guvern, fie la Primărie

Liderul de grup al senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a declarat că premierul are ultimul cuvânt în acceptarea nominalizărilor făcute de PNL pentru Guvern, dar că nu se poate impune premierului anumite nume.

Legat de nominalizările făcute de colegii din PNL, trebuie să spunem că premierul Victor Ponta are ultimul cuvânt. Aceste nominalizări vor fi discutate în USL pentru a fi validate în mod clar, de toate partidele din Uniune. Eu cred că este bine să fim mai rezervați în declarații publice și să nu comentăm peste tot acțiunile politice din guvernare, așa cum se făcea pe vremea CDR, a declarat Ilie Sârbu, într-o declarație pentru Agerpres.

Liderul de grup parlamentar al PSD din Senat atrage atenția asupra schimbărilor importante pe care doresc să le facă liberalii și le compară cu schimbarea unei linii, ca la hochei.

 Observ că PNL a schimbat o linie, ca la hochei. Sper ca aceste schimbări, să recunoaștem importante, să nu creeze instabilitate în cadrul instituțiilor", adaugă Ilie Sârbu.

 De asemenea, Ilie Sârbu a precizat că liberalul Klaus Iohannis trebuie să decidă dacă vrea la primăria municipiului Sibiu sau în Guvern. Sârbu a exclus varianta unei Ordonanţe de Urgenţă care să îi permită lui Iohannis să cumuleze cele trei funcţii.

„Eu nu cred că cineva va da o ordonanţă pe tema aceasta, atunci s-ar deschide cutia Pandorei. Toţi vor dori după aceea, unul vrea să fie preşedinte de Consiliu Judeţean şi ministru, altul vrea să fie nu ştiu ce. Adică facem legile în funcţie de numărul de pantof al omului, nu cred. Legea îl obligă să opteze şi eu nu cred că cineva va crea un precedent periculos. La noi, în general, există tendinţa aceasta de a acumula cât mai multe funcţii, cât mai multă putere. Nu numai într-un partid, ci în toate”, a declarat pentru gândul Ilie Sârbu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel