PSD îl face praf pe Klaus Iohannis pentru că... tace într-un caz de corupție din PNL.
Ilie Sârbu, liderul Grupului Parlamentar PSD din Senat, a declarat că "adevărata față a domnului Klaus Werner Iohannis și a lucrului bine făcut" se vede în aceste zile, în contextul reținerii pentru corupție a liberalului Aristotel Căncescu. Românii pot vedea acum politicianismul și dublul limbaj al candidatului ACL. În vreme ce vorbește despre un președinte cinstit, care nu urmărește interesele baronilor și ale găștilor de partid, domnul Iohannis stă la masă cu baronii și cu corupția. Procedează exact ca Traian Băsescu, vorbind despre problemele altora, fără a vedea mizeria din propria-i curte. Domnul Klaus Werner Iohannis face, prin tăcerea sa, scut în fața lui Aristotel Căncescu. Prezidențiabilul ACL are obligația să spună românilor dacă este de acord cu comportamentul colegilor săi de partid cu probleme penale. Domnul Iohannis trebuie să spună ce are de gând să facă cu oamenii corupți din "echipa sa de profesioniști".
Cătălin Ivan, europarlamentar al PSD, a completat: "Werner Iohannis se comportă ca un veritabil Băsescu doi: lansează atacuri fără acoperire, dar când vine vorba de baronii din partidul lui, tace cu desăvârșire. Nu scoate nicio vorbă despre faptul că s-a aliat şi este susținut de oameni care au probleme cu justiţia. (...) Iohannis trebuie să lase ipocrizia deoparte şi să ne spună dacă va face ca Traian Băsescu, dacă e de acord cu comportamentul colegilor săi de partid cu probleme penale, sau dacă se delimitează de aceștia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu