EXCLUSIV  Ilie Năstase, supărat de ce i-au zis niște tineri pe stradă: Mă deranjează. Nu știu ce vorbesc - video

Ilie Năstase
Ilie Năstase

Ilie Năstase, unul dintre cei mai importanți jucători de tenis din toate timpurile, și candidat UNPR la alegerile europarlamentare a spus ce a vorbit cu niște tineri din diaspora.

"Mă întâlnesc des cu tineri. Mă cam deranjează că mulți nu știu ce vorbesc. Ei spun că România este de rahat. Am discutat cu ei. I-am întrebat: V-a făcut România vouă rău? Mi-au zis: Aveți dreptate, nu. Le-am zis: Ăia care conduc România poate nu îți dau condițiile de care ai nevoie tu. Dar trebuie să te zbați și tu puțin”, a zis Ilie Năstase la DC News.

Urmăriți interviul cu Ilie Năstase:

Nasty, un campion

Născut la Bucureşti, la data de 19 iulie 1946, Nasty (obraznicul), cum a fost poreclit de americani, a adus spectacolul pe terenurile de tenis din întreaga lume, îmbinând tehnica ireproşabilă şi loviturile de geniu, cu glumele, uneori şocante.

Debutul carierei sale internaţionale are loc la vârsta de 20 de ani, la Openul Franţei din 1966, când a jucat finala întrecerii de dublu, alături de Ion Ţiriac. Primul mare succes internaţional îl obţine în Statele Unite în 1972, unde câştigă turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, se impune împreună cu Ion Ţiriac în proba de dublu a turneului de la Roma şi la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.

Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câştigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În acelaşi an, se impune şi în proba de dublu de la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câştigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes şi a devenit primul lider al clasamentului mondial ATP.

În decursul carierei sale, Ilie Năstase a câştigat 87 de turnee la simplu (dintre care 57 de turnee înregistrate de ATP) şi 55 la dublu (dintre care 47 înregistrate de ATP). A câştigat de patru ori Turneul Campionilor, în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 şi 1975; Roland Garros în 1970 şi 1973; Wimbledon în 1973. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câştigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume. În acel an, el a câştigat dublul masculin la Roland Garros alături de Ion Ţiriac.

S-a retras din activitatea competiţională în 1985, la turneul de la Toulouse din Franţa, ţară unde şi-a început cariera sportivă internaţională. În anul 1994, a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupa Davis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel