Ilie Năstase: I-am spus lui Halep să fie gurmandă

Ilie Năstase  a declarat, sâmbătă seara, că Simona Halep a spart gheaţa impunându-se la Roland Garros, şi a precizat că i-a transmis acesteia să fie "gurmandă".

Ilie Nastase. "Finala a început cam complicat pentru Simona, dar asta nici nu mai contează acum, important e că a câştigat. A spart gheaţa, a luat primul Mare Şlem. Am felicitat-o deja, i-am spus: "Bravo, fată, dă-i înainte de acum. Tenisul e ca mâncarea. Cu cât mănânci, cu atât ai mânca mai mult. Să fii gurmandă şi să mai câştigi şi alte turnee". Eu aşa i-am zis şi sper să facă asta", a afirmat Năstase pentru Agerpres.

Acesta a adăugat că nu e important că au trecut 40 de ani de la ultimul Mare Şlem câştigat de un român la simplu.

Vezi si: Halep, câștigătoare la Roland Garros. Prima reacție după ce s-a încoronat regina Parisului

"Putea foarte bine să fi trecut şi 50 de ani de la ultimul Mare Şlem, nu e important. Păi ce să mai spunem că unele ţări nu au decât un Grand Slam şi atât. Noi să fim bucuroşi acum, că se poate foarte bine să nu mai vină niciunul. Deci că sunt 40-50 sau 100 de ani, nu contează, important e că l-am câştigat", a precizat fostul tenisman.

Ilie Năstase susţine că turneul de la Roland Garros este unul special pentru jucătorii români. "Simona Halep de când a început tenisul a vrut să câştige turneul ăsta. E normal, pentru că pe zgură a început tenisul. Toţi am început pe zgură, am învăţat tenisul pe zgură şi de aia pentru noi, românii, Roland Garros este cel mai important Grand Slam", a afirmat Năstase.

Simona Halep a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros 2018, după ce a învins-o în finală pe Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep (1 WTA) este noua deținătoare a titlului de la Roland Garros! Liderul mondial a învins-o în finală pe Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1, după puțin peste 2 ore de joc, și și-a adjudecat primul trofeu de Mare Șlem al carierei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel