Icrele au proteine, minerale și cantități mari de Omega-3. Cum să faci salata de icre

Rodica Mitu / 06 ian 2020 / 22:22 Salveaza PDF Comentarii
Salată de icre
Salată de icre

Icrele, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, din punct de vedere nutritiv, au numeroase beneficii.

„Indiferent că sunt icre roșii de somon, icre negre de sturion, icre de știucă sau banalele icre de crap, acest preparat se potrivește perfect cu atmosfera festivă. Și simțurile sunt impresionate, de la consistența cremoasă/onctuoasă a salatei de icre, la senzația crocantă a bobițelor de icre care plesnesc între dinți.

Dpdv nutritiv avem multe beneficii: icrele sunt bogate în proteine, minerale (fosfor, seleniu, zinc, magneziu), vitamina D și cantități mari de Omega 3, alături de alți acizi grași mono și poli-nesaturați (28%lipide). În câteva grame de produs avem o concentrație mare de elemente valoroase, pentru că și icrele sunt în final ouă de pește, deci Natura a pus în ele tot ce-i mai bun.

Singura condiție e să nu le "înnecăm" noi în ulei. Încercați să le consumați cât mai puțin prelucrate, așa "crude", cu un pic de pâine prăjită, unt și zeamă de lamiae - sunt prea prețioase să le "ascundeți" în mult ulei și/sau griș, după rețeta clasică neinspirat denumită "salată de icre".

Icrele sunt un fel de esență de nutrienți prin urmare, ca și în cazul parfumurilor, orice esență se pune în flacoane mici - în cazul nostru în porții mici", a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27