Cătălin Predoiu (PDL) a solicitat, miercuri, BOR să se delimiteze de practica PSD de a distribui iconiţe cu imaginea părintelui Arsenie Boca, inscripţionate pe verso cu numele lui Victor Ponta şi sigla PSD.
Acesta i-a cerut premierului Victor Ponta să înceteze această practică de campanie electorală.
„Am în mână portretul sfântului părinte Arsenie Boca, o figură dragă românilor, o figură către care se îndeamnă zilnic rugăciunile şi evlavia tuturor credincioşilor români. Motivul pentru care v-o arăt într-o conferinţă de presă în campanie electorală este acesta, pe spatele fotografiei este postat numele lui Victor Ponta şi al PSD. Acest gest de a folosi imaginea unui sfânt în campanie electorală pentru Victor Ponta, un personaj politic care încalcă toate cele sfinte în fiecare zi, înseamnă depăşirea oricărei limite de decenţă şi de bun simţ, de respect faţă de români, de către candidatul Victor Ponta”, a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă.
El a prezentat iconiţa cu Arsenie Boca, având pe spate aplicată o hârtie tipărită cu textul: „Icoana Părintele Arsenie Boca, Binecuvântarea casei. Această icoană cu sfântul părinte Arsenie Boca este făcută, spre folosul şi binecuvântarea tuturor celor care au nevoie de ajutor şi tămăduire pentru sănătate şi mântuire. Sfinţit, PSD Victor Ponta Preşedinte”.
„Îi cer primului ministru Victor Ponta să dea ordin armatelor sale de politruci să înceteze folosirea bisericii în campanie electorală. Cer, de asemenea, Bisericii Ortodoxe Române să se delimiteze de gesturile lui Victor Ponta, care nu are niciun scrupul în a folosi sentimente, credinţe, simboluri ale românilor, pentru scopurile sale politice. Nu exagerez cu nimic dacă spun după acest gest pe care l-a făcut Ponta de a folosi imaginea părintelui Arsenie Boca inscripţionată pe spate cu numele său şi al PSD, nu exagerez cu nimic dacă spun că domnul Ponta, în cazul în care nu se opreşte, se dovedeşte o adevărată satană a politicii româneşti”, a susţinut Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News