După cinci luni de la condamnarea definitivă în dosarul Trofeul Calităţii a fostului premier, Adrian Năstase, Înalta Curte de Casație și Justiție a redactat motivarea sentinței. Potrivit motivării, pedepsele aplicate au menirea să–i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice sau să angajeze activităţi, dincolo de limitele legii, cu reprezentanţii clasei politice, contribuind la realizarea de către aceştia a unor foloase necuvenite.
"Instanţa de recurs consideră întemeiată opinia majoritară exprimată de prima instanţă, în sensul că - exemplul inculpaţilor (...) trebuie să reprezinte un puternic semnal de alarmă în primul rând pentru toţi reprezentanţii clasei politice din România, cu mesajul că ei nu sunt mai presus de lege, că faptele penale şi, în particular, cele de corupţie, pe care intenţionează să le comită, nu vor rămâne nesancţionate, chiar dacă, deseori, trece un interval de timp mai îndelungat de la momentul săvârşirii lor şi până la aplicarea pedepselor, perioadă de timp de care inculpaţii nu sunt, întotdeauna, străini. În acelaşi timp, pedepsele aplicate inculpaţilor au menirea de a descuraja finanţarea ilegală a partidelor politice şi, în particular, a campaniilor electorale, folosirea, fără acoperire legală, a instituţiilor publice şi a resurselor acestora în beneficiul unor candidaţi, dar şi implicarea ilegală a persoanelor particulare în asemenea activităţi", se arată în document.
"În acest context, just s-a apreciat că pedepsele aplicate au menirea să–i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice sau să angajeze activităţi, dincolo de limitele legii, cu reprezentanţii clasei politice, contribuind la realizarea de către aceştia a unor foloase necuvenite. Orice persoană ar trebui astfel, să reflecteze asupra riscurilor pe care şi le asumă prin procurarea unor beneficii oamenilor care deţin temporar funcţii publice sau politice importante, în sensul de a cântări dacă sunt dispuşi să plătească cu propria libertate atunci când se lasă angrenaţi în activităţi ilicite în favoarea acestora", se mai arată în motivarea ICCJ.
Instanţa de ultim control judiciar apreciază că modalitatea de executare, în regim de detenţie, este singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni, resocializarea sa viitoare pozitivă, precum şi o reacţie socială adecvată în diminuarea săvârşirii unor infracţiuni de corupţie la nivelul unor funcţii de înaltă demnitate publică, întărind percepţia opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să acţioneze cu fermitate şi să realizeze un act de justiţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite, atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei sale, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei.
Potrivit motivării ÎCCJ, în cauză nu este vorba despre o simplă finanţare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziţia inculpatului Năstase Adrian a unor fonduri ilicite considerabile (de 4 ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestui candidat), a căror obţinere nu ar fi fost posibilă fără implicarea nemijlocită în activitatea infracţională a unei instituţii publice - Inspectoratul de Stat în Construcţii - condusă de inculpata Jianu Paula Irina, mai notează Instanţa Supremă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu