Hyundai şi Kia vor fi cei mai mari beneficiari ai problemelor produse de cutremur și tsunami fabricilor auto din Japonia. Hyundai se va concentra pe piaţa high-end, iar Kia are capacitatea de a creşte volumul, se arată în studiile de piață care vizează industria automobilului. Fabricile din Japonia au redus producția din cauza lipsei de piese auto şi a dificultăţilor cu care se confruntă furnizorii de energie electrică.
Investitorii anticipează că rivalii companiilor japoneze vor beneficia de o deficienţă prelungită de producţie. Acţiunile producătorilor auto sud-coreeni, precum Hyundai sau Kia, au urcat luni la maxime record. Honda, al treilea constructor auto din Japonia, a anunţat luni că producţia nu va reveni la normal până la sfârşitul anului, la fel ca Toyota. Honda a raportat deja scăderea producţiei cu 62,9% în martie şi estimează o scădere de 50% din planul iniţial până la finele lunii iunie. Producţia locală a Toyota a scăzut în martie cu 62,7%, iar Nissan a anunţat o cădere de 52,4%. Toyota va pierde astfel mai mult ca sigur poziţia de lider al industriei auto globale în acest an, pentru prima dată din 2008, în favoarea General Motors, şi ar putea coborî chiar până pe locul al treilea, fiind depăşită şi de Volkswagen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu