Hurezeanu: Dacă tot nu facem nimic, cel puțin să nu ne certăm

Emil Hurezeanu consideră că anul care tocmai s-a încheiat nu a fost unul al "izbânzilor celor 70%", dar ar putea fi 2014, dacă politicienii ar renunța la ceartă și ar duce la capăt câteva proiecte importante pentru români. Analistul politic susține că sentimentul social e că aproape că se dorește o țară care nu produce nimic, numai să nu fie în criză de isteri de politicieni în fiecare zi.

„În interior, având în vedere experienţele proaste pe care le-am făcut între alegeri și chiar pe fundalul unor rezultate majoritare, ar trebui ca într-un an cu două alegeri, europarlamentare și prezidențiale, să funcționeze o formă de autosupraveghere intensă a politicienilor, care să se poate transforma chiar și într-un nou pact de coabitare – tacit, că nu ne mai trebuie discuții despre pact la miezul nopții pe două pagini”, a declarat jurnalistul Emil Hurezeanu, la Digi 24.

În opinia analistului, politicienii din USL au ratat anul 2013, dar există speranțe pentru 2014, în condițiile în care întreaga clasă politică ar renunța la războaie interne.

„Nu a fost un an al izbânzilor celor 70%. Să fie 2014. În definitiv, alegerile europarlamentare au rolul lor dar nu trebuie să concentreze atenția, să fie un pretext de nouă război. Și alegerile prezidențiale să nu fie un pretext de nouă război. Domnul Băsescu, care a polarizat pe bună dreptate în mod exagerat zece ani, se retrage. Deci, fără război în 2014, fără război politic intern. România n-ar mai suporta. La umbra acestor războaie nu crește nimic, se usucă și ce mai e. Încă 30 de kilometri de autostradă... dacă mai aud asta înc-un an... alunecă pământul acolo, aia de la Pungești nu, aia nu, aia nu. Demonstrațiile vor fi de zece mii, de 100.00 de oameni și vor striga de zece ori mai multe lozinci. Oamenii vor fi de o sută de ori mai opuși unor lucruri. Reconciliere, dar nici nu trebuie. Pace socială, două-trei proiecte de bază duse la capăt și absența certurilor. Dacă tot nu facem nimic în peisajul țării, cel puțin să nu ne certăm. Aproape că vrei o țară liniștită care nu produce nimic, decât o țară profund nervoasă, exasperată, în criză de isterie în fiecare zi prin politicienii ei, care oricum nu produce nimic”, a subliniat analistul politic.

Hurezeanu afirmă noi nu suntem în măsură să influențăm prea mult politica internațională, dar principala contribuție ar fi „împăcarea noastră, transformarea noastră într-o țară care nu sperie prin, romi, prin draci Evul mediu întârziat pe care-l admiră doar prințul Charles. Am o problemă și cu asta. Să-l admire în cărțile de istorie, să depășim Evul mediu chiar cu riscul de nu-l mai vedea pe prințul Charles prin Transilvania. Să ne depășim Evul mediu, să ne reunificăm țara cu autostrăzi, cu aeroporturi, cu producție, cu voie-bună”, a punctat Emil Hurezeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel