HTC anunță rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2015

HTC
HTC

HTC Corporation anunță rezultatele financiare consolidate pentru primul trimestru al anului fiscal 2015, încheiat la 31 martie

• Veniturile trimestriale s-au cifrat la 41,5 miliarde de dolari taiwanezi (1,35 miliarde de dolari), în creștere cu 25% comparativ cu perioada similară din 2014
• Profitul net trimestrial după taxe a fost de 0,36 miliarde de dolari taiwanezi (11,78 milioane de dolari) sau 0,43 dolari taiwanezi (0,014 dolari) per acțiune
• Marja brută de profitabilitate a fost de 19,7% și marja operațională de 0,05%

HTC a înregistrat un nou trimestru profitabil în primele trei luni ale anului 2015, cu venituri în creștere cu 25% comparativ cu perioada similară din 2014, de 41,5 miliarde de dolari taiwanezi (1,35 miliarde de dolari). Veniturile per acțiune au înregistrat, de asemenea, o creștere față de primul trimestru al anului fiscal trecut, până la 0,43 de dolari taiwanezi (0,014 dolari).

Portofoliul de produse și inițiativele personalizate pentru fiecare piață în parte au permis HTC să susțină evoluția companiei și extinderea geografică în primul trimestru din 2015. În SUA, HTC a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii patru ani, în timp ce piețe precum Europa și Orientul Mijlociu au continuat să înregistreze creșteri importante prin intermediul vârfului de gamă HTC One M9 și al familiei de smartphone-uri HTC Desire. În Asia, HTC și-a extins cota de piață pe segmentul dispozitivelor de mijloc în Taiwan, continuând totodată să înregistreze creșteri sustenabile în segmentul de vârf, și a întărit prezența în India.

Vârful de gamă HTC One M9 a fost dezvăluit la Mobile World Congress, bucurându-se de aprecierea consumatorilor și de susținerea partenerilor. Tot la MWC, HTC a anunțat strategia companiei în domeniul fitness odată cu lansarea dispozitivului inteligent de monitorizare a activităţii fizice HTC Grip™, primul dispozitiv lansat ca urmare a parteneriatului HTC cu Under Armour, care este destinat atleţilor şi entuziaştilor de fitness și care promovează stilul de viață sănătos. Totodată, HTC a anunțat parteneriatul cu Valve pentru dezvoltarea celei mai avansate platforme care aduce realitatea virtuală cu un pas mai aproape de publicul larg, HTC Vive™, apreciată și multi-premiată la MWC. Grip și Vive reprezintă pașii următori în strategia HTC de diversificare a portofoliului de produse pentru a răspunde tot mai mult stilului de viață mobil al consumatorilor, o strategie care pune în valoare expertiza companiei privind designul premium și integrarea tehnologiei inovatoare.

HTC recunoaște importanța strategică a dispozitivelor inteligente conectate în viitorul companiei. Astfel, la finalul primului trimestru din 2015, consiliul director al HTC a desemnat-o pe Cher Wang, președinte și co-fondator HTC, în poziția de CEO. În același timp, Peter Chou a fost numit directorul HTC Future Labs, poziție care îi permite să se dedice noilor categorii de produse care vor susține creșterea veniturilor și extinderea viitoare a HTC.

"HTC a continuat evoluția ascendentă în ultimele luni, iar rezultatele financiare din primul trimestru al acestui an confirmă eforturile noastre susținute pentru consolidarea operațiunilor, precum și dedicarea de a oferi permanent consumatorilor design și tehnologii excepționale, potrivite stilului lor de viață mobil. Mai important, ne-am extins portofoliul de produse în noi segmente precum fitness sau divertisment. La fel cum HTC a fost mereu pionier în industria smartphone, este esențial să impulsionăm tot mai mult stilul de viață mobil al consumatorilor prin produse excepționale și prin parteneriate strategice care ne permit să oferim permanent cele mai bune și mai inovatoare produse", a declarat Cher Wang, CEO HTC Corporation.

Smartphone-urile HTC au obținut premii și în primul trimestru din 2015, în special la Mobile World Congress, toate cele trei produse lansate la cel mai mare eveniment global din industria mobilă fiind apreciate de mass media și consumatori deopotrivă. HTC One M9 a primit numeroase aprecieri din partea unor publicații de renume la nivel mondial și a fost desemnat printre cele mai bune smartphone-uri la MWC 2015 de către Yahoo! Tech, PC Mag, Engadget și Pocket Lint. Totodată, HTC Grip a fost numit cel mai bun dispozitiv portabil pentru fitness de către Chip Chick și TechnoBuffalo, în timp ce HTC Vive a primit numeroase premii 'Best in Show' de la TechRadar, Gizmodo, Digital Trends, Mashable, Tom's Guide și Ubergizmo.

Perspective pentru trimestrul al doilea din 2015

HTC estimează următoarele rezultate financiare pentru trimestrul al doilea al acestui an:

• Veniturile sunt estimate între 46 şi 51 de miliarde de dolari taiwanezi (1,50-1,67 miliarde de dolari)
• Marja de profit brut este estimată între 23% şi 23,5%
• Profitul per acţiune este estimat între 0,06 şi 0,34 dolari taiwanezi (0,002-0,011 dolari)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel