Horia Tecău are încredere în echipa pe care o antrenează de doi ani și crede în capacitatea sa de a câștiga trofeul Billie Jean King Cup.
Horia Tecău, antrenorul echipei naționale de tenis a României, s-a declarat foarte mulțumit de rezultatul obținut în cadrul barajului cu Ucraina, în Billie Jean King Cup și calificarea în premieră în turneul final al competiției. În plus, Tecău este încrezător că România poate câștiga trofeul pus în joc în noiembrie, la Sevilla, unde se vor confrunta cele mai bune 12 echipe din lume.
”Visăm în continuare, Sevilla are loc în noiembrie și noiembrie vine imediat. Noi mereu când vorbim despre această echipă credem în potențialul ei și că poate câștiga această competiție.
Sigur că trofeul nu se câștigă dintr-un meci, sunt multe de jucat. Primul pas a fost calificarea. Însă există această atitudine care ne poate oferi șansa de a câștiga.
Trebuie să credem în această echipă a României, pentru că poate juca în orice zi la cel mai înalt nivel. A demonstrat asta de mai multe ori. Așa că noi credem că este posibil acest obiectiv de a câștiga.
Mentalitatea la Sevilla asta va fi, mergem să câștigăm. Putem să credem până la capăt. Faptul că suntem pentru prima oară la turneul final ne oferă o motivație în plus", a spus Horia Tecău în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Centrul Național de Tenis, la care au participat și câteva dintre jucătoarele care au făcut parte din lotul care a obținut calificarea la Sevilla.
Tecău a ținut să sublinieze efortul admirabil făcut de Ana Bogdan și Jaqueline Christian, care au obținut cele trei puncte ce au răsturnat scorul în fața Ucrainei și au dus la calificarea în turneul final.
”Ce s-a întâmplat la Amelia Island (n.r. Florida, locul unde s-a desfășurat întâlnirea cu Ucraina, considerat meci pe teren propriu) este rezultatul muncii din ultimii doi ani, poate chiar mai mult, de când am venit ca și căpitan ne-am setat acest obiectiv.
Am fost foarte aproape anul trecut, cu acel meci din Slovenia pe care mulți am vrea să îl uităm... însă el ne-a mobilizat și ne-a făcut să ne străduim mai mult pentru a juca la un nivel mai înalt.
Acest mare test de la Amelia Island împotriva Ucrainei, o echipă puternică, trimite un mesaj pentru toți jucătorii de tenis din România, și anume că lucrurile se pot întâmpla, că se pot realiza reveniri spectaculoase, că poți să crezi până la capăt și să câștigi. Este admirabil efortul făcut de Ana, de Jaqueline, de Anca, de Mara, de a se dărui zilnic pentru această performanță, cu toată presiunea la care au fost supuse.
Iar noi, cei din jurul lor, nu am făcut decât să le ținem acolo cât mai concentrate și să le facem să creadă până la capăt. Iar în final ele au arătat calitatea lor și încrederea lor.
Acesta este un moment de schimbare pentru toată lumea care vine și cu o calificare la turneul final. Iar eu sunt foarte mândru și entuziasmat, de aceea vreau să le mulțumesc fetelor că vin și se dăruiesc la echipa națională”, a mai spus Horia Tecău, citat de Agerpres.
Turneul final se va desfășura în 12-17 noiembrie, la Sevilla, și va aduce laolaltă cele mai bune 12 țări: Canada (campioana en-titre), Italia (finalista din 2023), Cehia (beneficiara unui wild-card), Spania (țara gazdă), Australia, Marea Britanie, Germania, Japonia, Polonia, Slovacia, SUA și România.
Cele 12 echipe vor fi împărțite în patru grupe de câte trei, iar cele patru câștigătoare ale grupelor vor avansa în semifinale, apoi în finală se va decide campioana mondială.
Citește și: Sorana Cîrstea, învinsă la Stuttgart, dorită în echipa BJK Cup
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu