EXCLUSIV  Hilde Brandl, SHOW total. CONTROVERSĂ despre scandalurile pe care le provoacă la TV

Hilde Brandl
Hilde Brandl

Emisiunile unde apare Hilde Brandl sunt unele dintre cele mai interesante. Toată lumea așteaptă - fie că sunt simpatizanți PNL, fie că sunt simpatizanți PSD - să vadă ce mai spune "de data aceasta" liberala. Și așteptările oamenilor niciodată nu sunt în zadar: emisiunile cu Hilde Brandl sunt un adevărat spectacol.

De ce reușește liberala să facă audiență? O primă explicație ar fi faptul că este colocvială, controversată, face gafe, spune ceva, este un personaj 'mai de Facebook' decât Ludovic Orban. Hilde Brandl este imprevizibilă și lumea se uită la ea, în schimb, personaje cum ar fi Raluca Turcan sunt extrem de previzibile, știu precis ce vor face, iar placa cu 'PSD egal ciuma roșie', pusă de mii de ori, a învățat-o toată lumea.

La Hilde Brandl situația este diferită. Te aștepți să facă și greșeli, să mai scape câte o gafă spre deliciul publicului. Uneori, personajele corecte politic, premianții, sunt plictisitoare, și mai degrabă te uiți la rebelul clasei, care sigur te va surprinde. Hilde Brandl face tot timpul ceva nou, în bine sau în rău, fie că gafează, fie că se ceartă.

În schimb, politicienii tradiționali recită corect, zâmbesc când trebuie, accentuează cuvintele cheie cum ar fi 'ciuma rrrrroșiiiie'.

Nevoia de 'Danieli Zamfiri '

Pe de altă parte, Ludovic Orban compensează cu vocea, fără ca aceasta să fie umplută de conținut, deci este ca un actor bun, dar care nu are replici pe măsură, nu are text pe care să îl recite. Pentru generația Facebook, are un discurs extrem de lung, neavând răbdare să-l urmărească.

[citeste si]

Mai rațional și mult mai eficient este să aduci în față un politician gen senatorul Daniel Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată, care vine cu proiecte concrete și nu intră în scandal cu adversarii săi, este de părere jurnalistul Val Vâlcu. PNL, nereușind să umple golul de 'Danieli Zamfiri', propulsează politicieni care recită lozinci. În acest peisaj, Hilde Brandl este pitorească, un personaj care vine și cu bune și cu rele, și cu gafe, și cu greșeli.

În ciuda faptului că rostologoște aceleași lozinci, le însuflețește fiind mai vie decât alți liberali. Plus că este mai credibilă când se ceartă cu Mugur Ciuvică decât este Ludovic Orban când se ceartă cu PSD-iștii cu care a și guvernat. Această apocalipsă verbală a liderului PNL sună ciudat după ce a fost împreună, la putere, cu social-democrații. 

De ce mai vine Hilde Brandl la TV

Toate acestea fiind spuse, m-am întrebat de ce Hilde Brandl continuă să meargă la emisiuni dacă, de cele mai multe ori, iese scandal.

Jurnalistul Val Vâlcu a zis că Hilde Brandl este un Petru Luhan al PNL, care, atunci când venea la televizor, mereu se lăsa cu scântei. Așadar, politiciana este Petru Luhan al momentului, adică se ceartă cu toți, doar ca să fie acolo, în prim plan, și să-și prezinte ideile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel