Higuain, transferul momentului: O nouă aventură începe

Mihai Ciobanu / 02 aug 2018 / 10:54 Salveaza PDF Comentarii
Higuain Foto: Facebook
Descriere foto: Higuain Foto: Facebook

Gonzalo Higuain  a sosit miercuri seara la Milano, unde va semna un contract cu clubul AC Milan.

Gonzalo Higuain, atacantul internaţional argentinian al clubului Juventus Torino, a sosit miercuri seara la Milano, unde va semna un contract cu clubul AC Milan şi va deschide calea unui potenţial schimb ce-i va implica şi pe fundaşii Leonardo Bonucci şi Mattia Caldara, informează AFP. 

"Noi sperăm să ajungem cât mai departe posibil. Mâine (joi) voi face vizita medicală şi sper să semnez. O nouă aventură începe", a declarat Higuain, în vârstă de 30 de ani, în faţa presei la sosirea la un hotel din centrul capitalei lombarde, unde a fost întâmpinat de circa 200 de suporteri. După marele transfer consemnat de semnarea lui Cristiano Ronaldo pentru Juventus, în schimbul sumei de 112 milioane euro, mercato italian este pe punctul de a înregistra încă un transfer de răsunet, în urma unui schimb capital între Juventus şi AC Milan. 

Plecarea lui Higuain i-ar putea permite lui Juventus să-şi echilibreze conturile

Gonzalo Higuain, aflat sub contract până în 2021, a acceptat să fie cedat la AC Milan sub forma unui împrumut cu plată (18 milioane euro) alături de o opţiune de cumpărare fixată la 36 milioane euro, pentru un jucător cumpărat cu 90 de milioane de euro de Juventus în iulie 2016. Plecarea lui Higuain i-ar putea permite lui Juventus să-şi echilibreze conturile, întrucât salariul său este printre cele mai mari, în valoare de 7,5 milioane euro. În cadrul acestei afaceri, Juventus şi AC Milan ar putea face şi un schimb de fundaşi. Mattia Caldara (24 ani), sub contract până în 2022 cu Juve, ar putea ajunge la AC Milan, în timp ce Leonardo Bonucci (31 ani), vândut vara trecută la clubul lombard de către Juventus, se pregăteşte să revină sub culorile "Bătrânei Doamne". 

AC Milan a trecut la începutul acestei luni sub controlul fondului american de investiţii Elliott, care a anunţat o infuzie de 50 milioane euro pentru a "stabiliza finanţele" clubului lombard, controlat până atunci de investitori chinezi. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24