Helmuth Duckadam, operat: ”Am dureri foarte, foarte mari”

Helmuth Duckadam se întoarce în sala de operații.

Ieri dimineață, "Eroul de la Sevilla" a mers de urgență la Spitalul Floreasca din București, acolo unde a fost supus unui consult medical amănunțit, dar și unde a făcut mai multe radiografii la genuchiul stâng.

Duckadam se va întoarce la spital și astăzi pentru noi consultații, apoi va ajunge la operație.

”Am dureri foarte, foarte mari”

"Am probleme, nu s-a întâmplat nimic altceva. Trag de supărările pe care le am cu genunchiul stâng de vreo trei ani, dar, din păcate, trebuie să mă operez. Voi suferi o intervenție la genunchi pentru că am dureri foarte, foarte mari. O să-mi schimbe cu totul genunchiul. E terminat și o să-mi pună o proteză! Am tot sperat că nu o să fie nevoie de asta, dar se pare că nu e altă soluție. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea și să merg din nou la bisturiu", a spus Duckadam pentru GSP.

Cine îl va opera

Cel care se va ocupa de intervenția chirurgicală e șeful Clinicii de Ortopedie și traumatologie a Spitalului de Urgență Floreasca, doctorul Gheorghe Ioan Popescu.

"Domnul Duckadam are nevoie de operație. E una destul de grea, nu e chiar așa simplă. Practic, i se înlocuiește genunchiul, care este afectat de artroză. Va fi schimbat cu unul de titan. Intervenția durează maximum două ore, dar e grea. Eu îl voi opera, asta dacă nu se răzgândește între timp", spune Popescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel