Heiuş a spus când este 'convins' că ANAF va fi un partener 'corect şi onest' faţă de contribuabilul român

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Vicepreşedintele Curţii de Conturi Lucian Heiuş a zis, joi, când este 'convins' că ANAF va fi modernizat, devenind astfel un partener 'corect' şi 'onest' cu privire la contribuabilul român.

'De cel puţin trei ani de zile ANAF trece printr-un amplu proces de modernizare, de informatizare, iar acest proces nu se poate face pocnind din degete, nu se poate realiza de pe o zi pe alta. (...) Nu poţi să faci o reformă profundă într-un timp scurt. Nu poţi să implementezi mecanisme informatice, structurale, de analiză de risc, de gestionarea creanţelor, de executări silite, într-un timp scurt. Ele trebuie să fie rodate, să fie bine gândite, sunt puse în practică, te loveşti de probleme, (...)

Constatăm că lucrurile pe care le-am gândit la un moment dat se lovesc de alte lucruri din practică pe care nu le-am putut estima, ne lovim de Legea achiziţiilor publice care îţi creează de multe ori probleme, ne lovim de multe ori poate de incompetenţa unor oameni care lucrează şi în ANAF şi în alte structuri', a declarat Lucian Heiuș, la dezbaterea 'FISC vs. Cetăţean', desfășurată la Palatul Parlamentului de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Heiuș susține că au fost făcuți pași importanți

'Sunt convins că nu în şase luni, nu într-un an, dar în doi - trei ani ANAF va ajunge să fie într-adevăr un partener corect şi onest faţă de contribuabilul român şi să poată să reducă evaziunea fiscală şi implicit să crească veniturile pe care le furnizează bugetului de stat'.

Conform acestuia, pentru a fi reformată, ANAF trebuie să fie ajutată legislativ de Parlament, să fie ajutată administrativ de Guvern şi sprijinită către mediul de afaceri care să-i zică 'ce nu funcţionează, ce nu e bine, ce probleme trebuie rezolvate'. De asemenea, Heiuș a spus că e-factura este un instrument decisiv în lupta împotriva evaziunii fiscale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel