Hașotti: Scandalul plagiatului întregește circul de la Cotroceni

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a explicat, marți, la RFI, care este menirea iscării unui scandal privind așa-zisul plagiat în cazul premierului Victor Ponta.

Puiu Hașotti este convins că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat, așa cum suspicionează revista Nature, citând o sursă anonimă. "Şi eu îl ascultam cu foarte multă atenţie pe premier şi tonul relaxat şi argumentele invocate mă fac să îi dau maximum de credibilitate", a spus liderul senatorilor PNL, apreciind că această strategie este ”o încercare de a plagia democrația de la Cotroceni”.

”Acum este o modă, moda plagiatelor. Din păcate, cred că această chestiune ţine de încercarea de a plagia democraţia de la Cotroceni! Dacă Victor Ponta are dreptate şi eu sunt sigur că are, (scandalul) nu face decât să mai arunce încă o pată asupra atmosferei generale din România, asupra eternelor scandaluri, a circului politic care se declanşează din când în când", a declarat Hașotti.

Într-o formulare insinuantă la implicarea președintelui Traian Băsescu în această problemă, liberalul a comentat: "Când cineva simte că i se scufundă corabia, încearcă să dea foc la toată flota! Cam aşa s-ar rezuma: să piară totul, de vreme ce pier şi eu!", a continuat senatorul.

De asemenea, în opinia senatorului liberal Puiu Hașotti, prin declanșarea acestui scandal, se încearcă doar deturnarea atenției de la cea ce se întâmplă în interiorul democrat-liberalilor. ”Acum este momentul pentru acest scandal. Este starea asta critică din PDL şi cineva de pe la Cotroceni îşi imaginează că dacă ar crea acest scandal, ar abate atenţia opiniei publice de la ceea ce se întâmplă în PDL, cu preşedintele Băsescu, probabil, scăderea în popularitate", a explicat Puiu Hașotti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel