Halici: Social-democrații trebuie să facă parte din Guvernul Ciucă! | DCNews
Cele mai citite

Halici: Social-democrații trebuie să facă parte din Guvernul Ciucă!

nicusor_halici_00481300
Nicușor Halici

Deputatul PSD Nicușor Halici este de părere că social-democrații trebuie să facă parte din Guvernul Ciucă. Iată de ce. 

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a spus, întrebat fiind dacă ușa către PSD a fost definitiv închisă, că "nu este închisă ușa către absolut nimeni." "Continuăm să negociem, să discutăm și să avem o soluție finală. În acest moment, mandatul meu este să negociem pentru un guvern minoritar PNL - UDMR."

În același timp, USR cere PNL să se decidă: ori cu ei, ori cu PSD. (Detalii, AICI.) Știm însă că până sâmbătă seara se vor depune programul de guvernare și lista nominală a miniștrilor, urmând ca săptămâna viitoare să intre în Parlament Guvernul, după cum a dezvăluit Ciucă. 

Ce urmează? Momentan, mai multe scenarii sunt în picioare.

L-am întrebat pe deputatul PSD Nicușor Halici dacă, în opinia sa, social-democrații ar trebui să susțină Guvernul Ciucă sau să meargă doar pe varianta alegerilor anticipate. 

Halici (PSD): Ar trebui să fim parte a Guvernului Ciucă 

El ne-a răspuns clar că "ar trebui să fim parte a unui Guvern Ciucă pentru că numai așa avem garanția că putem implementa nu doar cele 10 măsuri pe care le-am solicitat ca sprijin pentru a trece prin Parlament Guvernul - să participăm efectiv la implementarea lor, cât și alte măsuri" ce au legătură cu numărul infectările și deceselor Covid. 

"Trebuie să-i ajutăm pe români să nu mai moară, să nu se mai îmbolnăvească și apoi celelalte lucruri: să-și plătească facturile, să aibă minimul necesar pentru coșul zilnic și ușor-ușor să revenim la ceea ce a fost măcar în 2020, până la începutul anului sau până la începutul pandemiei.", a precizat Halici. 

Deputatul PSD a afirmat apoi că, "dacă ne aducem aminte, era rău în 2018, în 2019, dar nu eram ca-n epoca comunistă, să nu avem apă caldă și căldură în marile orașe ale României."

"Altfel, ce facem?"

"Altfel, ce facem?", a întrebat Halici, retoric, vizavi de posibilitatea ca PSD să preia câteva ministere. Deputatul consideră că dacă social-democrații nu ajung la conducerea unor ministere, se poate să "dăm un termen de o lună-două, constatăm că nu le-au îndeplinit și iar începem cu moțiuni de cenzură, reinstalat guverne...".

Deputatul a atras atenția asupra faptului că nu mai poate asista "la așa ceva" "într-o perioadă atât de neagră din punctul de vedere al pandemiei."

"Dacă n-ar fi vorba de vieți omenești și de traiul românilor, hai să zici că ți-ai permite, într-o lume în care lucrurile ar fi așezate și economic, și social, să mai faci și aroganțe din astea - de a te juca cu guverne. Deși, cred că nu suntem la un nivel atât de dezvoltat și nici acum doi ani nu eram, ca să ne fi jucat la maniera asta. Iohannis a ales.", a mai declarat Nicușor Halici pentru DC News. 

Concluzionând, Nicușor Halici a spus că "trebuie să fim parte a unui guvern ca să putem asigura și să putem condiționa, pe de altă parte, implementarea acelor măsuri", în contextul situației pandemice și a crizelor economică și socială. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close