Halep şi Nadal, liderii tenisului mondial

Simona Halep
Simona Halep

Simon Halep şi Rafael Nadal conduc în topurile jucătorilor profesionişti de tenis.

Simona Halep, a 34-a săptămână ca lider al clasamentului WTA

Românca Simona Halep conduce detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni, când câştigătoarea turneului de la Roland Garros a împlinit 34 de săptămâni pe prima poziţie a ierarhiei.

Halep ocupă locul 12 într-un clasament all-time al liderilor WTA, cu cele 34 de săptămâni, la egalitate cu germanca Angelique Kerber. Următoarea bornă pe care o va ataca Simona este locul 11, ocupat de franţuzoaica Amelie Mauresmo, care a petrecut 39 de săptămâni ca numărul unu WTA.

Halep are circa 1.200 puncte avans faţă de daneza Caroline Wozniacki şi 1.400 faţă de Garbine Muguruza (Spania).

Mihaela Buzărnescu, semifinalistă la Birmingham, a urcat două poziţii şi se află pe 28, cea mai bună poziţie din carieră.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 7.970 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.745
3 (3). Garbine Muguruza (Spania) 6.550
4 (4). Sloane Stephens (SUA) 5.463
5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.250
6 (6). Caroline Garcia (Franţa) 4.960
7 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.685
8 (8). Petra Kvitova (Cehia) 4.610
9 (9). Venus Williams (SUA) 3.971
10 (10). Madison Keys (SUA) 3.536

Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Simona Halep 5.285 puncte
2 (3). Petra Kvitova (Cehia) 3.502
3 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.370
4 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 3.050
5 (5). Angelique Kerber (Germania) 2.731
6 (6). Sloane Stephens (SUA) 2.663
7 (7). Garbine Muguruza (Spania) 2.308
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 2.242
9 (10). Daria Kasatkina (Rusia) 2.130
10 (9). Elise Mertens (Belgia) 2.092

Rafael Nadal, din nou în fruntea clasamentului ATP

Rafael Nadal a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii tot luni, după ce elveţianul Roger Federer a fost învins de croatul Borna Coric în finala turneului de la Halle, cu 7-6 (6), 3-6, 6-2.

Nadal are doar 50 de puncte în plus faţă de Federer şi 3.000 faţă de al treilea clasat, germanul Alexander Zverev.

Marius Copil se menţine în top 100 şi a urcat trei poziţii faţă de săptămâna trecută, ocupând locul 95.

Clasamentul ATP la simplu
1 (2). Rafael Nadal (Spania) 8.770 puncte
2 (1). Roger Federer (Elveţia) 8.720
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 5.755
4 (4). Juan Martin del Potro (Argentina) 5.080
5 (6). Marin Cilic (Croaţia) 5.060
6 (5). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 4.780
7 (7). Dominic Thiem (Austria) 3.835
8 (8). Kevin Anderson (Africa de Sud) 3.635
9 (9). David Goffin (Belgia) 3.110
10 (10). John Isner (SUA) 3.070

Vezi şi: Simona Halep, mai votată decât Nadal, în L'Equipe. Vot masiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel