Simona Halep continuă să investească banii pe care i-a câștigat din tenis.
Liderul WTA construiește al doilea bloc în Mamaia Nord - Năvodari, iar fratele său, Nicolae, administrează acest proiect, informează Digi Sport. Noul imobil se construiește în vecinătatea primului, pe care l-a ridicat deja la finalul anului trecut și are vedere la Mare.
Familia Halep stă chiar în apropierea noului stabiliment. Primul bloc are 22 de apartamente, cu 3 pe fiecare nivel, în timp ce la parter are două, iar la ultimul etaj, un penthouse. Suprafața medie a apartamentelor este de 70 de metri pătrați, iar prețul unuia are o medie de 70.000 de euro, fără finisaje făcute.
[citeste si]
Anul trecut, pe lângă primul bloc construit, a mai cumpărat un hotel de 4 stele în cea mai cunoscută zonă turistică a țării, Poiana Brașov, pentru care a plătit între 1,5 și două milioane de euro. Simona mai are și alte imobile ridicate în orașul natal, Constanța, acolo unde mai are și o cafenea, mai scrie sursa citată.
Halep, în vârstă de 26 de ani, a adunat 23 de milioane de dolari în carieră, până acum, la care se adaugă banii din sponsorizări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu