Simona Halep, numărul unu mondial, a transmis un mesaj după ce a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, duminică, în finala turneului WTA de la Cincinnati.
Simona Halep a început foarte bine meciul şi a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a reuşit un nou break, după care a încheiat primul set cu 6-2, în doar 32 de minute. În actul secund, Simona a scăzut uşor nivelul, a fost condusă cu 1-0 şi 4-1, dar, în urma sfaturilor antrenorului Darren Cahill, a reuşit să revină şi a egalat, 4-4, a dus setul în tiebreak, unde a avut 2-0, a pierdut patru puncte la rând (2-4), a fost condusă cu 5-3, dar a întors din nou situaţia şi a ratat o minge de meci la 6-5. Bertens a reuşit apoi trei puncte la rând şi a câştigat cu 8-6.
În decisiv, olandeza a început agresiv şi a câştigat contra serviciului în primul ghem, dar Halep a restabilit apoi egalitatea. Bertens a făcut un nou break, iar Halep a părut că cedează fizic şi psihic, în ciuda îndemnurilor lui Cahill, pierzând următoarele două ghemuri la zero. La 1-4, românca a ratat două mingi de break, care ar fi readus-o în joc, iar apoi Bertens a reuşit să obţină victoria cu 6-2.
Ce a declarat Halep
„E a treia oară când vorbesc din această poziție. Îmi pare că nu am putut să câștig. Iubesc acest turneu", a spus sportiva din Constanța.
„Vreau să o felicit pe Kiki, a fost formidabilă. A jucat fantastic astăzi", a afirmat Halep.
„Sper să ne vedem anul viitor", a mai spus Halep, care a dus mulțumiri echipei sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu