Halep, eliminare. Cum mai poate rămâne lider mondial

Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a fost eliminată astăzi de Serena Williams de la Australian Open, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Șansele ca Halep să mai ocupe prima poziție la finalul turnelului sunt destul de mici. Simona stă la mâna hazardului, dar și la mâna Serenei Williams.

Astfel, potrivit Prosport, Petra Kvitova şi Naomi Osaka nu trebuie să ajungă în faza semifinalelor, în timp ce Elina Svitolina are nevoie să facă pasul spre ultimul act pentru a ajunge pe primul loc. În cazul Karolinei Pliskova, e nevoie ca cehoaica să ridice titlul deasupra capului pentru a redeveni lider mondial al ierarhiei feminine.

Calculele sunt complicate

În acest moment, Simona are nevoie de un mare ajutor din partea Serenei. Williams se află pe partea superioară de tablou, e considerată mare favorită, iar vestea bună este că Osaka şi Svitolina se vor întâlni în meci direct în sferturile de finală. Totuşi, Williams le poate elimina atât pe Pliskova, adversara din sferturi, cât şi pe Osaka sau Svitolina. Dar vestea proastă e că Simona nu depinde doar de Serena, pentru că Osaka şi Kvitova o depăşesc dacă vor mai câştiga un singur meci, sfertul de finală cu Svitolina, respectiv Ashleigh Barty, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel